‘România şi-a propus să devină un actor regional strategic predictibil, un partener de încredere şi un furnizor de securitate în zonă. Consolidarea profilului militar românesc are un rol esenţial în acest sens şi ţin să vă mulţumesc pentru realizările remarcabile din acest an. Obiectivele dumneavoastră pentru 2018 sunt cel puţin la fel de importante şi ambiţioase. Mă refer la atingerea capacităţii operaţionale finale a Brigăzii Multinaţionale, la crearea cadrului pentru prezenţa sporită a NATO la Marea Neagră şi la intensificarea cooperării combinate aeriene’, a afirmat Iohannis la ceremonia militară care a avut loc în Parcul Carol cu ocazia Zilei Armatei Române.
El a subliniat că deciziile adoptate la Summitul NATO de la Varşovia de anul trecut şi la Reuniunea NATO de la Bruxelles din luna mai a acestui an continuă să fie puse în practică, context în care a salutat demersurile unitare menite să conducă la materializarea acestor obiective.
‘Reafirm aprecierea mea pentru modul în care s-a acţionat în vederea constituirii Brigăzii Multinaţionale de la Craiova, pentru care România şi-a asumat rolul de naţiune-cadru şi a cărei capacitate operaţională iniţială a fost declarată în luna aprilie. Vă felicit, totodată, pentru constituirea Cadrului de Instruire Multinaţională Intensificată la Nivel Întrunit, care reprezintă, în fapt, o matrice de sincronizare a exerciţiilor desfăşurate pe teritoriul naţional şi care poate asigura cadrul necesar pentru instruirea forţelor aliate, cu accent pe cerinţele specifice regiunii noastre. Toate aceste măsuri sunt parte a setului de propuneri româneşti în cadrul Prezenţei Aliate Adaptate pe Flancul Estic al NATO, care este, în aprecierea noastră, la fel de importantă ca Prezenţa Aliată Consolidată de pe zona de nord a Flancului Estic’, a mai spus Iohannis.