Deficitul bugetar a fost de 0,81% din PIB după primele nouă luni

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un deficit de 0,81% din PIB. Ieri, presa a relatat că Eurostat a afişat pentru România un deficit bugetar ajustat la al doilea trimestru de 4,1% din PIB, însă a fost vorba despre un indicator care este diferit de deficitul bugetar anual, calculat în mod obişnuit. 
Economica.net - mie, 25 oct. 2017, 16:02
Deficitul bugetar a fost de 0,81% din PIB după primele nouă luni

Deficitul de 0,81% în primele nouă luni este în schimb în creştere faţă de cel de anul trecut de doar 0,49% din PIB, când deficitul a atins limita maximă prevăzută în tratatul de la Maastricht, de 3%.

„Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 180,4 miliarde lei, reprezentând 21,6% din PIB, au fost cu 8,8% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. (…) Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 187,3 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 10,5% faţă de primele nouă luni ale anului trecut”, arată raportul bugetar lunar.

Pe categorii de venituri, creşteri importante au fost înregistrate în primele şapte luni la încasările din contribuţiile sociale (+16,1%), din impozitul pe salarii şi venit (+9,1%) şi din veniturile nefiscale (+17,4%).

„Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 12,1% faţă de perioada similară din 2016, scăderea fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale. Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut cu 64,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, se arată în raport.

Încasările din TVA au fost mai scăzute cu 0,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când cota standard de TVA a fost de 20%, faţă de 19% în acest an.

Încasările din accize au fost cu 4% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.

Totodată, sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 7,5 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat au fost în primele şapte luni de 166,9 miliarde lei, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, ceea ce reprezintă o încetinire faţă de primele şapte luni, când rata de creştere era de 11,4%.

Cheltuielile de personal au crescut cu 21,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a majorările salariale acordate în a doua parte a anului trecut şi la începutul acestui an , în uşoară săcdere faţă de dinamica de 22% anunţată la 8 luni. 

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 3,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, subvenţiile sunt în creştere cu 4%, în timp ce cheltuielile cu asistenţa socială au urcat cu 11,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...