El a declarat, miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că proiectul este dezbătut cu fiecare ministru în parte, iar proiectele de dezvoltare trebuie să se încadreze în programul de guvernare al actualei coaliţii de guvernare.
‘Pentru prima dată, vrem să îl facem aşa cum ne-am angajat în campania electorală, şi anume un buget realizat pe proiecte de dezvoltare. Este un buget construit din două părţi. O parte o reprezintă bugetul de funcţionare, adică un necesar pentru funcţionarea statului român, care înseamnă pensii, salarii, cheltuieli de funcţionare la fiecare instituţie publică, iar cealaltă componentă este cea de dezvoltare. Miniştrii sunt forţaţi, sunt rugaţi să vină cu partea de funcţionare, după care se discută fiecare proiect în parte, se pune grila programului de guvernare şi ceea ce trece de această grilă este finanţat’, a explicat Dragnea.
Liderul PSD este de părere că proiectul Legii bugetului de stat ar putea ajunge în Parlament până la finalul acestei luni.
‘Este posibil să prezinte la Parlament până pe 31 octombrie, dar i-am spus premierului că, chiar dacă este o întârziere de câteva zile, nu-i bai. Este important să aibă timp să analizeze fiecare prevedere bugetară, pentru că bugetul de stat al României este instrumentul care pune în practică programul de guvernare, care înseamnă dezvoltare, infrastructură, care înseamnă salarii mai mari, pensii mai mari şi un viitor mai bun pentru toţi. Deci, o întârziere de câteva zile nu ar fi o problemă’, a afirmat Dragnea.
El a infirmat informaţiile apărute în presa centrală potrivit cărora miniştrii de Finanţe şi cel al Muncii, Ionuţ Mişa şi, respectiv, Olguţa Vasilescu, ar urma să fie înlocuiţi, menţionând că ambii membrii ai Executivului lucrează la construcţia bugetului pe anul viitor.