Mişa: Viitorul cadru financiar al UE ar trebui să asigure o abordare echitabilă între noile priorităţi şi politicile europene tradiţionale

Viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene ar trebui să asigure o abordare echitabilă între noile priorităţi şi politicile europene tradiţionale, care au contribuit deja la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă la nivelul UE, a declarat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, într-o întâlnire cu comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger.
Economica.net - joi, 26 oct. 2017, 11:57
Mişa: Viitorul cadru financiar al UE ar trebui să asigure o abordare echitabilă între noile priorităţi şi politicile europene tradiţionale

‘Ministrul român a subliniat că bugetul Uniunii Europene trebuie să furnizeze în continuare resurse importante pentru atingerea convergenţei – politica de coeziune şi politica agricolă comună – având în vedere că aceste politici tradiţionale ale UE răspund conceptului de valoare adăugată europeană în conexiune cu valoarea adăugată pentru cetăţeni. În context, ministrul Ionuţ Mişa a apreciat că Politica de Coeziune reprezintă una dintre soluţiile viabile pentru noile provocări (criza migraţiei, securitatea, protejarea frontierelor externe), asigurând resursele necesare unei dezvoltări sustenabile a Uniunii’, se precizează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Referitor la adaptarea noului cadru financiar multianual în noul climat european, ministrul român a evocat necesitatea stabilirii unui buget european cu un nivel adecvat care să răspundă atât noilor provocări, cât şi obiectivelor UE. În acelaşi timp, ministrul Mişa a subliniat că viitorul cadru financiar multianual trebuie să fie mult mai flexibil, dar în acelaşi timp predictibil, cu mecanisme simplificate, astfel încât acesta să răspundă rapid noilor provocări apărute, atât în interiorul, cât şi la frontierele UE.

Mişa a subliniat, de asemenea, că tema viitorului buget multianual al UE este una esenţială pentru consolidarea proiectului european post Brexit, urmând a figura şi pe agenda de priorităţi a Preşedinţiei Române la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

Comisarul european Gunther Oettinger, responsabil pentru buget şi resurse umane, efectuează joi o vizită oficială la Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...