Contribuţiile sociale vor trece de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018 – proiect MFP

Contribuţiile sociale vor trece de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal publicat, joi, de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Economica.net - joi, 26 oct. 2017, 17:11
Contribuţiile sociale vor trece de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018 - proiect MFP

‘Nivelul contribuţiilor scade cu 2 puncte procentuale, astfel că din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut se vor plăti 37,25%. Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat’, informează ministerul, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

Ministerul mai arată că acestea din urma vor fi cuprinse într-o singură contribuţie, care se va numi contribuţie asiguratorie pentru muncă.

De asemenea, o altă simplificare adusă de această ordonanţă în privinţa trecerii contribuţiilor sociale către salariaţi constă în faptul că din cele nouă contribuţii plătite în prezent de salariat şi angajator vor rămâne doar trei, respectiv contribuţia pentru pensie (CAS) – plătită pentru salariat, contribuţia pentru sănătate (CASS) – plătită pentru salariat şi contribuţia asigurătoare pentru muncă – suportată de angajator.

‘Totodată, MFP menţionează că scad contribuţiile pentru condiţiile la pensie pentru condiţii deosebite sau speciale de muncă. Astfel, CAS pentru condiţii deosebite de muncă scade de la 31,3% la 29% (-2,3 p.p.) şi CAS pentru condiţii speciale de muncă scade de la 36,3% la 33% (-3,3 p.p.).

În privinţa românilor care desfăşoară activităţi independente (medicii, avocaţii, notarii, jurnaliştii, scriitorii, artiştii etc.), aceştia nu vor mai plăti contribuţii sociale raportate la sumele obţinute din aceste activităţi. Aceste contribuţii se vor calcula la nivelul salariului minim pe economie.

O altă măsură prevăzută de ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal este creşterea deducerilor personale pentru cei cu salarii mici cu peste 60%. Pentru cei cu salariul minim şi care nu au persoane în întreţinere, deducerea personală creşte de la 300 lei la 510 lei. Pentru fiecare persoană aflată în întreţinere, deducerea creşte de la 100 lei la 160 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă anul acesta cadourile se cumpără preponderent din economii
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă ...
Anul acesta, cadourile de Crăciun se cumpără cu fondurile din economii (53% dintre respondenți), nu cu bani împrumutați (5%), arată Revolut Money Report. Dacă pentru 41% dintre români,......
Polonia vrea să accelereze aprobările pentru Ofertele Publice Inițiale, ca să facă mai atractivă Bursa din Varșovia
Polonia vrea să accelereze aprobările pentru Ofertele Publice Inițiale, ca să facă mai atractivă Bursa din Varșovia
Autoritatea de Supervizare Financiară din Polonia (KNF) caută să accelereze aprobările pentru Ofertele Publice Iniţiale ...
Rusia suspendă exportul de uraniu îmbogățit către Statele Unite
Rusia suspendă exportul de uraniu îmbogățit către Statele Unite
Rusia, cel mai mare furnizor de uraniu îmbogăţit din lume, a anunţat vineri că a impus restricţii temporare asupra ...
Ciolacu: Anul acesta România intră în Schengen și cu frontierele terestre. Nu plec din funcția de premier până nu intrăm în Schengen
Ciolacu: Anul acesta România intră în Schengen și cu frontierele terestre. Nu plec din funcția de premier până nu ...
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, ...