Ungaria şi Slovacia au semnat o declaraţie de intenţie pentru un gazoduct care să le diminueze dependenţa energetică faţă de Rusia

Ungaria şi Slovacia au semnat luni o declaraţie de intenţie pentru construcţia unei conducte destinate transportului gazelor care vor fi aduse dinspre România şi Bulgaria, capacitatea de transport a gazoductului urmând să fie de 30-40 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, informează agenţia MTI.
Economica.net - lun, 30 oct. 2017, 18:37
Ungaria şi Slovacia au semnat o declaraţie de intenţie pentru un gazoduct care să le diminueze dependenţa energetică faţă de Rusia

Vorbind la o conferinţă de presă după ceremonia de semnare a documentului, desfăşurată în oraşul slovac Kosice, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto şi ministrul slovac al economiei Peter Ziga – care au semnat documentul în prezenţa premierului slovac Robert Fico – au afirmat amândoi că noua conductă, denumită Eastring, va diminua dependenţa ţărilor lor de gazul rusesc.

Szijjarto a descris securitatea energetică drept una dintre chestiunile cele mai importante astăzi în Europa Centrală. El a anunţat că studiul de fezabilitate al conductei va fi efectuat de o companie din Ungaria şi urmează să fie finalizat anul viitor.

De asemenea, ministrul ungar de externe şi-a exprimat speranţa că în final toate ţările din centrul şi sud-estul Europei se vor angaja în construcţia unui nou coridor de transport al gazelor.

Pentru ca Europa Centrală să-şi securizeze aprovizionarea cu energie, această regiune are nevoie de mai multe conducte de transport, de o mai bună interconectare între ţări, de acest gazoduct (Eastring) nord-sud, precum şi de o nouă sursă de gaze, a mai spus Szijjarto. El a subliniat că obiectivul principal este dezvoltarea infrastructurii de transport şi stocare şi a precizat că în prezent Ungaria are o capacitate de stocare a gazelor de 7 miliarde de metri cubi.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL este binevenită
Bolojan: Înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL este binevenită
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, marţi, că reînscrierea lui Eduard Hellvig în partid este binevenită, punctând că orice om care are o expertiză într-un domeniu......
Hellvig: Am reintrat în PNL a doua zi după alegerea lui Bolojan, în niciun caz cu scopul de a-l concura
Hellvig: Am reintrat în PNL a doua zi după alegerea lui Bolojan, în niciun caz cu scopul de a-l concura
Fostul director al SRI Eduard Hellvig, care s-a reînscris marţi în PNL, precizează că el crede în preşedintele interimar ...
Şedinţă CSAT joi. Analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale, după evenimentele de la alegerile prezidenţiale – pe ordinea de zi
Şedinţă CSAT joi. Analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale, după evenimentele de la alegerile ...
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, începând ...
Hidroelectrica – contract de peste 39 de milioane de euro pentru reabilitarea stăvilarelor de la Barajul Deversor Porţile de Fier I
Hidroelectrica – contract de peste 39 de milioane de euro pentru reabilitarea stăvilarelor de la Barajul Deversor ...
Hidroelectrica a semnat un contract, în valoare de peste 39,2 milioane de euro (fără TVA), pentru reabilitarea structurală ...