Acesta a susţinut că existenţa tronsonului de autostradă care permite legătura dintre Constanţa şi partea de vest a ţării va aduce un plus de dezvoltare pentru toate oraşele care se află de-a lungul Coridorului 4 paneuropean.
‘Eu nutresc speranţa ca proiectul pentru completarea Coridorului 4 din autostrada care va lega, în final, Constanţa de vestul ţării, mă refer la tronsonul dintre Piteşti şi Sibiu, să aducă un plus de dezvoltare pentru toate oraşele care sunt de-a lungul acestei autostrăzi, pentru că, evident, infrastructura de transport este un deziderat-cheie pentru atragerea investiţiilor’, a spus preşedintele Senatului.
El a menţionat că subiectul tronsonului de autostradă dintre Piteşti şi Sibiu a fost discutat cu partenerii din coaliţie, apreciind că sursele de finanţare vor proveni de la instituţii financiare cu care România are deja relaţii.
‘Chiar aseară am discutat la nivelul coaliţiei ingredientele, ca să spun aşa, pentru completarea autostrăzii între Piteşti şi Sibiu. Sunt deja adunate şi, cel mai probabil, proiectul se va realiza împreună cu partenerii instituţionali financiari europeni, adică BEI, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi, probabil, şi Banca Mondială. Lucrul acesta îmi dă garanţia că vom putea să facem proiectul, să-l terminăm până la sfârşitul mandatului nostru’, a afirmat Tăriceanu.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost prezent marţi după-amiază la Deva pentru a-l susţine pe candidatul ALDE în alegerile parţiale pentru Primăria Deva, din 5 noiembrie, Ioan Ovidiu Popa.