Vânzările Dacia din Germania au crescut cu peste 40% în octombrie

Vânzările de autoturisme noi în Germania au crescut cu 3,9% în octombrie, la 272.855 unităţi, în timp ce Dacia a raportat un avans de 40,2%, la 4.234 vehicule, arată datele Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor (KBA).
Economica.net - joi, 02 nov. 2017, 15:57
Vânzările Dacia din Germania au crescut cu peste 40% în octombrie

Brandurile Volkswagen şi Mercedes au raportat creşteri ale vânzărilor de 1,8% şi, respectiv, 6,9% luna trecută, în timp ce livrările Renault şi Ford au înregistrat un avans de 2% şi, respectiv, 12,8%. BMW a raportat un declin de 9,1% în octombrie.

În primele zece luni din acest an, vânzările de autoturisme noi pe cea mai mare piaţă auto din Europa au crescut cu 2,3%, la 2,88 milioane de unităţi, în timp ce Dacia a raportat un avans de 27,4%, la 51.925 vehicule.

Brandurile Volkswagen şi BMW au raportat un declin al vânzărilor de 5,4% şi, respectiv, 1%, în perioada ianuarie-octombrie 2017, în timp ce livrările Renault şi Ford au înregistrat un avans de 12,2% şi, respectiv, 1,1%. Mercedes a raportat o expansiune de 6,9% în primele zece luni din acest an.

Luna trecută, Asociaţia Producătorilor Germani de Automobile (VDA) a revizuit în creştere estimările privind vânzările de automobile pe cea mai mare piaţă auto europeană, datorită economiei solide şi subvenţiilor acordate celor care îşi schimbă maşinile vechi cu motor diesel.

Înmatriculările de vehicule pe piaţa germană ar urma să crească cu 4% anul acesta, la aproximativ 3,50 milioane de unităţi, cel mai ridicat nivel din 2009, a previzionat VDA. Anterior, Asociaţia estima un nivel similar cu cel din 2017, de 3,35 milioane de autovehicule.

Anul trecut, aproximativ 46% din maşinile vândute în Germania au avut un motor diesel, dar cererea este în scădere, pe fondul scandalului emisiilor.

Volkswagen, BMW, Daimler şi Ford au anunţat că vor acorda subvenţii pentru cei care renunţă la vehiculele diesel mai vechi pentru altele care poluează mai puţin.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...