Foarte slabă încă de acum câteva luni, aşa cum o arată ultimele ei apariţii publice, Demi Moore nu a vrut să facă cură de dezintoxicare. Totuşi, potrivit E! Online, vedeta americană s-a internat la Circle Lodge din Sundance, centru de dezintoxicare din Utah. ‘Ştie că se află într-o situaţie gravă şi că are nevoie de ajutor. Dezintoxicarea este singurul lucru pe care-l poate face acum’, a declarat un apropiat al ei site-ului american. ‘Este complet izolată şi vorbeşte doar cu câteva persoane’, a adăugat sursa. Alte actriţe care au trecut prin centrul de dezintoxicare sunt Lindsay Lohan, Eva Mendes şi Mary-Kate Olsen.
De la despărţirea de Ashton Kutcher, Demi Moore trece printr-o perioadă dificilă. La sfârşitul lunii trecute s-a simţit rău şi a trebuit să fie internată la spital. O sursă a declarat atunci US Magazine: ‘Toţi credeau că o să moară. A fost îngrozitor.’
Până când Demi Moore îşi va reveni, Bruce Willis se va ocupa de copii. El a organizat chiar o petrecere pentru cei 18 ani ai uneia din fete, Tallulah, la vila sa din Beverly Hills.