Tarom este interesată de utilizarea biocombustibililor şi vrea să obţină o eficienţă a consumului de kerosen de până în 2% până în 2020

Transportatorul aerian de stat Tarom şi-a stabilit ca obiectiv obţinerea unei eficienţe a consumului de combustibil de 1,5 - 2% până în 2020 şi atingerea unei creşteri carbon - neutră din 2020. În plus, compania este interesată de utilizarea biocombustibililor.
Economica.net - mar, 07 nov. 2017, 08:24
Tarom este interesată de utilizarea biocombustibililor şi vrea să obţină o eficienţă a consumului de kerosen de până în 2% până în 2020

„Adică, toate emisiile produse de zborurile Tarom să fie compensate prin diverse măsuri. Pentru a atinge aceste ţinte, Tarom implementează o politică responsabilă privind eficienţa combustibilului ars”, arată un document publicat pe site-ul companiei.

Compania arată că, pentru a reduce impactul aviaţiei civile asupra mediului înconjurător, oficialii Tarom caută soluţii pentru neutralizarea impactului creşterii emisiilor de carbon, astfel încât să nu se înregistreze creşteri în emisiile de carbon în ciuda creşterii traficului, „ca prim pas pentru un viitor fără carbon”.

Autorii documentului scriu că biocombustibilii reprezintă soluţia industriei aviatice de a reduce parţial emisiile de gaze cu efect de seră şi poate de a înlocui, într-o zi, combustibilii petrolieri bogaţi în carbon.

„În căutarea unor soluţii pentru reducerea impactului uman asupra schimbării climatice, la care şi Tarom ia parte, biocombustibilii adecvaţi sunt esenţiali în asigurarea unei surse curate de combustibil pentru flota de aeronave a lumii şi pentru a ajuta milioanele de oameni ce călătoresc anual cu avionul să efectueze o călătorie cu impact cât mai mic asupra planetei”, se precizează în document.

Biocombustibilii sunt produşi din orice resursă biologică refolosită, precum plantele care absorb bioxidul de carbon şi cresc la lumina soarelui, cele mai frecvente fiind plantele bogate în zahăr, de exemplu trestia de zahăr, cunoscute ca prima generaţie de biocombustibili şi plantele bogate în ulei bio derivaţi (cum e camelina), care reprezintă a doua generaţie de biocombustibili.

„Industria aviaţiei se orientează către a doua generaţie de biocombustibili, cei adecvaţi, derivaţi din plante necomestibile şi care pot fi cultivaţi în diferite locaţii, inclusiv în zone deşertice sau cu apă sărată. Fiecare dintre plantele din această generaţie a fost supusă unor cercetări ce au dus la concluzia că au potenţialul de a furniza cantităţi mari de combustibil mai ieftin, fără emisii”, adaugă autorii documentului.

Plantele care fac parte din aceasta generaţie au nenumărate avantaje asupra mediului inconjurator, de exemplu ajută la reducerea emisiilor de CO2 cu până la 80%, sunt o alternativă viabilă pentru combustibilii fosili şi pot suplini combustibilii folosiţi în mod tradiţional la avioanele cu reacţie (testele arată că pot fi folosiţi în zbor), dar aduc şi beneficii economice şi sociale, fiind o soluţie pentru fluctuaţiile de preţ legate de costul combustibilului şi un beneficiu economic pentru ţările în dezvoltare care pot cultiva astfel de plante, potrivit companiei.

Cultivarea plantelor pentru biocombustibili se realizează luând în considerare necesitatea de a nu afecta producţia de alimente destinate consumului uman.

„Tarom este interesată de utilizarea biocombustibililor în aviaţia civilă pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător, fapt pentru care a fost implicată într-un proiect internaţional de studiu de fezabilitate pentru utilizarea biocombustibilor pentru aeronavele sale; proiectul a avut ca scop evaluarea impactului cultivării plantei numită ‘camelina’ în România şi transformarea seminţelor prin procedee specifice în combustibil de aviaţie. În cel mai scurt timp biocombustibilii vor fi certificaţi pentru o utilizare nerestricţionată în combinaţie cu combustibilii fosili pentru alimentarea aeronavelor de transport”, subliniază documentul.

În 2016, Tarom a cheltuit 243,5 milioane lei pe combustibil, arată raportul financiar publicat pe site-ul societăţii.

La nivelul anului trecut, Tarom a achiziţionat certificate de emisii de gaze cu efect de seră în valoare de 5,4 milioane lei, pentru a îndeplini cerinţa de conformare cu un număr de certificate egal cu tonele de carbon emise în timpul anului 2015.

Tarom a avut o pierdere de 104,3 milioane lei în prima parte a acestui an şi o cifră de afaceri netă de 444,2 milioane lei, potrivit unui raport publicat pe site-ul companiei.

Compania are 1.900 de angajaţi.

Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pus în dezbatare de acţionarul majoritar, Ministerul Transporturilor.

Aceste noi prognoze arată pierderi de cinci ori mai mari faţă de bugetul iniţial aprobat în luna septembrie în Guvern, care indica un rezultat negativ de 41,2 milioane lei, pentru acest an.

Anul trecut, Tarom a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...