Mişa: Modificarea Codului fiscal va reduce numărul contribuţilor de la 9 la 3 – CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă

Modificările aduse Codului fiscal vizează şi reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă la trei, respectiv CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa.
Economica.net - mie, 08 nov. 2017, 12:56
Mişa: Modificarea Codului fiscal va reduce numărul contribuţilor de la 9 la 3 - CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă

‘Ordonanţa vizează reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă contribuţii, cât sunt în prezent, la trei contribuţii, rămânând doar CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă. Indiscutabil că această măsură va reduce birocraţia din punct de vedere fiscal şi e o măsură care simplifică foarte mult elementul de administrare fiscală şi va reduce, totodată, costurile efectuate de angajator’, a declarat Ionuţ Mişa în deschiderea şedinţei de guvern, în care a prezentat modificările aduse Codului fiscal.

Ministrul Finanţelor Publice a prezentat, ca pe o altă ‘măsură benefică’ pentru salariaţi, ‘majorarea nivelului salariului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală’.

‘Creşte de la 1.500 de lei, în prezent, la 1.950 de lei, în viitor, limita până la care deducerile se acordă în sumă fixă în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere. De asemenea, de la 3.000 de lei, în prezent, e o creştere la 3.600 de lei în viitor, reprezentând limita maximă până la care deducerile se acordă în mod degresiv. Măsura este luată pentru a veni în sprijinul salariaţilor care realizează venituri mici în prezent şi o formă de ajutor a acestora, având în vedere că o anumită sumă din veniturile de natură salarială se scade din baza impozabilă. Se acordă în baza acestei măsuri deduceri pentru persoanele care nu au persoane în întreţinere, şi aici e vorba de o deducere de 510 lei, dar, de asemenea, pentru persoanele care au persoane în întreţinere se acordă deduceri care pornesc de la 670 de lei până la 1.340 de lei, în funcţie de numărul de persoane aflate în întreţinere’, a explicat Mişa.

Ministrul a adăugat că măsura ‘micşorează povara fiscală asupra forţei de muncă, favorizând ocuparea forţei de muncă şi contribuind la creşterea angajării cu forme legale’.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...