Taxele locale pentru vehiculele de transport cresc, de la 1 ianuarie 2018

Una dintre prevederile noului Cod Fiscal, care va intra în vigoare la 1 ianuatie stabileşte noi taxe locale pe care primăriile le pot impune pentru firmele de transport de mărfuri, care sunt mai mari decât cele din prezent.
Economica.net - mie, 08 nov. 2017, 13:00
Taxele locale pentru vehiculele de transport cresc, de la 1 ianuarie 2018

Noul tabel din Codul Fiscal cu taxele locale aplicate mijloacelor de transport de marfă conţine valori mai ridicate decât cele actuale. Majorările nu sunt extrem de mari, dar nu trebuie uitat că acest cost suplimentar perceput transportatorilor vine după ce costurile acestora cu achiziţia de carburanţi au crescut, ca urmare a majorării accizei.

Spre exemplu, acum, pentru un autovehicul cu o masă de cel puţin 12 tone, cu două axe, dar nu mai mult de 13 tone, acum, impozitul local este de 133 de lei. De la 1 ianuarie, impozitul ar creste cu nouă lei, până la 142 de lei.

Impozitul creste, proporţional, în funcţie de tonaj şi numărul de axe. În final, pentru un autotren cu o masă maximă de cel puţin 32 de tone şi cu patru axe, dacă acum taxa locală este de 3.836 de lei, de la 1 ianuarie nouă taxă este de 4.125 de lei, adică mai mare cu 289 de lei, adică un plus de 7,5%.

Te-ar mai putea interesa și
NATO are scenariile militare pregătite pentru orice situație – Ilie Bolojan, președinte interimar
NATO are scenariile militare pregătite pentru orice situație – Ilie Bolojan, președinte interimar
NATO are scenariile militare făcute pentru orice situație de securitate care ar afecta țările respective, inclusiv pentru cele din Flancul de Est, a afirmat, luni, președintele interimar, Ilie......
Cu vânzările de mașini în declin, Volkswagen a dat lovitura cu vânzarea de cârnați
Cu vânzările de mașini în declin, Volkswagen a dat lovitura cu vânzarea de cârnați
Cu activitățile de bază cu automobileîn scădere, gigantul auto german Volkswagen a stabilit un nou record de vânzări ...
Povestea singurului antreprenor transilvănean care a dezvoltat o soluție de semnătură electronică
Povestea singurului antreprenor transilvănean care a dezvoltat o soluție de semnătură electronică
La Târgu-Mureș, în inima Transilvaniei, o echipă de profesioniști IT, coordonată de antreprenorul Dan Mașca, a reușit ...
Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii în conturile de Pilon II
Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii ...
Puțin peste 4 milioane de români contribuie lună de lună în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II), deși ...