Airbus negociază vânzarea a 30 de avioane A380 cu Emirates

Constructorul aeronautic european Airbus este pe punctul de a încheia un contract, în valoare de cel puţin 14 miliarde de dolari, privind vânzarea a 30 de avioane de pasageri A380 către compania aeriană Emirates din Dubai, în încercarea de a menţine producţia acestui tip de avion până la mijlocul următorului deceniu, au declarat joi pentru Reuters surse din apropierea discuţiilor.
Economica.net - joi, 09 nov. 2017, 09:23
Airbus negociază vânzarea a 30 de avioane A380 cu Emirates

Dacă acest contract se va confirma, tranzacţia ar urma să fie anunţată duminică, la inaugurarea Salonului aeronautic de la Dubai, cel mai mare eveniment de acest tip din Orientul Mijlociu.

Un purtător de cuvânt de la Emirates, care este de departe cel mai mare cumpărător de avioane A380 cu 142 de exemplare comandate şi 100 livrate deja, a precizat că Emirates nu comentează zvonuri sau speculaţii. Cu toate acestea, săptămâna trecută preşedintele companiei, şeicul Ahmed bin Saeed Al-Maktoum, declara că se aşteaptă să facă noi comenzi pentru A380 la Salonul aeronautic de la Dubai, care se derulează în perioada 12-16 noiembrie.

Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume cu 544 de locuri, a fost lansat în 2007 însă în prezent viitorul său este sub semnul întrebării din cauza vânzărilor modeste, pe măsură ce companiile aeriene se îndreaptă spre avioanele cu două motoare şi un consum mai mic de combustibil. Începând din luna martie 2015 şi până în prezent, Airbus nu a vândut niciun singur A380 înregistrând doar anularea comenzilor pentru două aparate.

În replică, Airbus a redus ritmul de producţie pentru avioanele A380 de la 30 până la opt exemplare pe an şi în paralel vrea să obţină noi comenzi pentru a menţine producţia la acest ritm. Recent directorul general de la Airbus, Tom Enders s-a declarat încrezător că A380 va fi produs şi peste 10 ani.

În primele 10 luni ale acestui an, Airbus a livrat clienţilor 517 de avioane şi ar trebui ca în ultimele luni luni să livreze aproximativ 200 de noi aparate pentru a-şi atinge ţinta de vânzări pe care şi-a propus-o pentru acest an. Comparativ, rivalul american Boeing a livrat 554 de avioane în primele zece luni ale anului.

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...