Costin, BNS: OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei. Am sesizat Corpul de Control al premierului

Compania OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei, potrivit unor controale făcute de Curtea de Conturi, însă aceşti bani nu au fost recuperaţi din 2015 până în prezent, a declarat, joi, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE.
Economica.net - joi, 09 nov. 2017, 12:44
Costin, BNS: OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei. Am sesizat Corpul de Control al premierului

El a precizat jurnaliştilor că este vorba despre nereguli depistate de Curtea de Conturi, că a sesizat Corpul de Control al premierului pe această temă şi că a prezentat Comisiei de anchetă un document în acest sens.

‘Aş prefera să nu dezvoltăm acest subiect. Am fost audiat în Comisie şi am prezentat acel document. Sunt în măsură să mai aduc şi alte documente Comisiei, dar înainte de toate este un subiect care trebuie tratat de această comisie de investigaţie. Din acest motiv am insistat să fie prezente şi alte persoane demne de tot respectul, care pot completa cu documente, cu informaţii şi cifre lucrurile pe care eu le-am spus acum. În plus, pot să vă informez că am primit o confirmare scrisă de la şeful Corpului de Control al primului-ministru. Înainte de a ajunge în comisie, am sesizat cu ceva vreme în urmă primului-ministru şi şeful Corpului de Control al primului-ministru şi am cerut o intervenţie în vederea clarificării acestei speţe. Discutăm de o sumă foarte mare. Este vorba despre nişte investigaţii făcute de Curtea de Conturi pe activitatea economică a unui agent economic care are şi o participaţie a statului român şi a identificat nişte cifre care sunt în neregulă pe baza evaluărilor’, a susţinut Costin.

El a adăugat că, din informaţiile sale, din 2015 până în prezent, aceste sume de bani, care ar fi trebuit să fie venituri la bugetul de stat, nu au fost recuperate.

Ulterior, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de anchetă, a declarat jurnaliştilor, la finalul audierilor că este vorba despre prejudicii ca urmare a neplăţii TVA, a unor impozite pe salarii, pe clădiri, pe terenuri, neplata unor redevenţe, precum şi umflarea facturilor privind decontaminarea solului, prezentate Ministerului Mediului.

‘Este un document în care domnul Dumitru Costin ne spune aşa: că la adresa OMV a primit documente de la autorităţile statului român care sunt sau au fost în diverse etape într-o procedură de investigaţie a unui comportament evazionist, în cazul plăţii salariilor, al plăţii TVA, de modificare a formulelor şi neplată corectă a redevenţei – care, din datele prezentate, se ridica undeva la peste un miliard de euro, date susţinute ca urmare a raportului făcut de Curtea de Conturi, unde se spune că a ajuns cazul în faţa instanţei – în ceea ce priveşte creşterea preţurilor în devizele privind decontaminarea solului în relaţia cu Ministerul Mediului, precum şi neînregistrarea unor active, clădiri, terenuri şi, implicit, în dauna statului. Din datele prezentate de domnia sa, s-a ajuns la 7 miliarde de lei. Sumele sunt ameţitoare’, a arătat Iancu.

Potrivit acestuia, Comisia de anchetă va cere toate datele de la instituţiile de control.

Săptămâna viitoare, la audieri vor fi chemaţi reprezentanţii statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom (după ce conducerea executivă a companiei, invitată în urmă cu două săptămâni, a anunţat că va răspunde în scris întrebărilor comisiei), fostul preşedinte al Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, şi actualul preşedinte, Mihai Busuioc, precum şi doi foşti miniştri ai Energiei, respectiv Răzvan Nicolescu şi Victor Grigorescu.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...