Hidroelectrica va inaugura luna viitoare hidrocentrala de la Bretea, o investiţie de 58 milioane euro

Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, va inaugura luna viitoare hidrocentrala de la Bretea, în judeţul Hunedoara, de pe râul Strei, după o investiţie de 58 milioane euro, a declarat vineri pentru News.ro directorul general al companiei, Bogdan Badea.
Economica.net - vin, 10 nov. 2017, 18:17
Hidroelectrica va inaugura luna viitoare hidrocentrala de la Bretea, o investiţie de 58 milioane euro

„Va fi inaugurată în decembrie, au mai fost lucrări ce trebuiau terminate. Se lucrează într-un ritm alert. Este prima centrală făcută printr-o ivestiţie publică după mulţi ani”, a declarat vineri pentru News.ro directorul general al companiei, Bogdan Badea.

Hidrocentrala va avea o putere instalată de 12 MW.

„De asemenea, în acest an s-a semnat contractul pentru retehnologizarea pentru grupul 1 de la Călimăneşti. Urmează să se semneze şi pentru grupul 1 de la Slatina. Vrem să accelerăm foarte mult activităţile care ţin de retehnologizare şi dezvoltare”, a subliniat directorul general al Hidroelectrica.

În plus, în acest an va fi reluată licitaţia pentru retehnologizarea hidrocentralei de la Vidraru.

„În următorii ani vrem să retehnologizăm şi hidrocentrala de la Mărişelu, de la Râul Mare. Practic toate hidrocentralele importante din portofoliul Hidroelectrica vor intra în proces de retehnolgizare, ca să ne securizăm baza de producţie”, a menţkionat Bogdan Badea.

Hidroelectrica vrea totodată să angajeze personal pe zona de investiţii, dezvoltare/retehnologizare.

În plus, compania derulează proiectul de responsabilitate socială „Hidroelectrica viitorului”, aflat la a doua ediţie. Astfel, conducerea companiei a participat vineri la deschiderea oficială din acest an, la hidrocentrala Lotru-Ciunget.

Prin acest proiect, 600 de elevi vizitează hidrocentralele companiei şi au posibilitatea de a cunoaşte sectorul energetic.

Societatea a fost joi seara premiată la Gala Topului Naţional al Firmelor 2017, de către Camera de Comerţ şi Industrie a României, unde a luat locul întâi la categoria privind intreprinderile, dar şi un premiu de excelenţă.

Compania a realizat în primele nouă luni ale anului un profit brut de 1,19 miliarde lei, raportat la o cifră de afaceri de 2,41 miliarde lei.

De asemenea, Ministerul Energiei a pregătit un proiect de lege de prin care vrea să listeze 10% din societate.

În anul 2016, Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 1,36 miliarde lei, raportat la venituri totale de 3,39 miliarde lei.

Compania are circa 3.300 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...