Senatul a respins propunerea prin care persoanele condamnate penal definitiv au interdicţie de a candida la Parlament

Senatul a respins luni propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL prin care persoanele condamnate penal definitiv au interdicţie de a candida pentru Parlament.
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 15:59
Senatul a respins propunerea prin care persoanele condamnate penal definitiv au interdicţie de a candida la Parlament

În favoarea respingerii au votat 74 de senatori, 38 fiind împotrivă.

‘Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute de art. 37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi ales, şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive’, se arată în propunerea legislativă dezbătută în urmă cu două săptămâni de plenul Senatului.

Şi săptămâna trecută propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului la secţiunea alocată votului final pentru proiecte de lege cu caracter organic, dar programul senatorilor s-a încheiat înainte de finalizarea tuturor actelor normative înscrise pe agendă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 52 alin. (14) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, în sensul stabilirii interdicţiei de a candida la alegerile parlamentare pentru persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive.

‘Prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea dorinţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei’, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari PNL.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

O altă propunere legislativă, tot a PNL, este înscrisă luni pe ordinea de zi a plenului pentru dezbatere. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României stipulează aceeaşi interdicţie şi pentru Preşedinţie – persoanele condamnate definitiv au interdicţie de a candida. Şi în cazul acestui act normativ, raportul Comisiei de resort propus plenului este unul de respingere.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja pune presiune pe SAPE să demareze construcția noii CET Titan: “Are suficienți bani!”
Burduja pune presiune pe SAPE să demareze construcția noii CET Titan: “Are suficienți bani!”
Proiectul CET Titan, a patra centrală electrică de termoficare a Bucureștiului, care ar urma să îmbunătățească aprovizionarea cu energie termică a cetățnilor din nord-estul......
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – Politico.eu
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – ...
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune între autorităţile române şi TikTok, în timp ce organismele de ...
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și ...
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...