Băncile din România cu cele mai mari profituri, după primele nouă luni din 2017. Top 5

Cel mai mare profit înregistrat la nouă luni din 2017 l-a avut BRD, locul trei din sistem din punct de vedere al activelor. Tot francezii de la BRD sunt cei care au înregistrat şi cea mai mare rată de creştere în primele trei trimestre din 2017, comparative cu aceeaşi perioadă din 2016, de 76%. A doua cea mai mare creştere a fost înregistrată de ING Bank, de 35%, ocupantă a locului patru din punct de vedere al profitului net. Singura instituţie de credit care a înregistrat o scădere a profitului net este BCR, cea mai mare bancă din sistem din punct de vedere al activelor.
Economica.net - mar, 14 nov. 2017, 21:03
Băncile din România cu cele mai mari profituri, după primele nouă luni din 2017. Top 5

Valoric, cel mai mare profit înregistrat în primele nouă luni din 2017 l-a avut BRD Groupe Societe Generale, de 1,066 miliarde de lei, în creştere cu 76% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Restructurarea puternică a băncii, curăţarea bilanţurilor de creditele neperformante şi apropierea de client au dat se pare cele mai bune rezultate în 2017. Conform datelor raportate de BRD, venitul net bancar este mai mare cu 3,4% excluzând elementele nerecurente (câștigul din tranzacția Visa în 2016 și câștiguri din instrumente financiare disponibile pentru vânzare).

„Avansul creditelor brute pe piaţa românească accelerează ca urmare a intensificării ritmului de creditare a companiilor şi cererii încă semnificative din partea persoanelor fizice. Creditele brute au crescut cu +5,7% la finalul lunii septembrie 2017 faţă de anul precedent. Creditele pentru locuinţe au fost principalul motor de creştere pe segmentul persoanelor fizice (+10,7% în dinamică anuală)”, a transmis banca. Creșterea depozitelor la nivelul sistemului bancar a fost de peste 9% comparativ cu anul trecut, atât pentru persoane fizice cât și pentru companii, în ciuda nivelului scăzut al ratelor de dobândă.

Al doilea cel mai mare profit pe sistem bancar la 9 luni a fost înregsitrat de Banca Transilvania, care a raportat un profit net de 780 de milioane de lei, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut. Banca, numărul doi în România, a ajuns la active de 54,9 miliarde de lei, cu o solvabilitate de 17,95%, care nu include rezultatul primelor 9 luni ale anului. Creditele în sold au ajuns la 29,9 miliarde de lei, în creştere cu 10%, faţă de finalul anului 2016. Depozitele totale ale clienţilor au crescut cu 7%, până la 44,98 miliarde de lei faţă de finalul anului 2016.

Pe locul trei în sistemul bancar din punct de vedere al cuantrumului profitului înregistrat rămâne BCR, membră a Erste Group, care a obţinut în primele nouă luni din acest an un profit net de 559,8 milioane lei (121,8 milioane euro), în scădere cu peste 51% faţă de profitul net înregistrat în perioada similară a anului trecut, de 1,145 miliarde lei. „Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se consemnează o scădere determinată, în principal, de efectul de bază rezultat din reluări substanţiale de provizioane de risc şi din înregistrarea unor venituri consistente din vânzarea unor participaţii în primele nouă luni ale lui 2016”, arată raportul băncii.

Locul patru este adjudecat de ING Bank, care a raportat un profit brut de 459 milioane lei (391 de milioane de lei profit net), în urma creșterii portofoliului, ajustarea nivelului de risc și creșterea numărului de clienți, şi consolidând astfel poziţia a patra în topul profitabilităţii, câştigată încă din semestru I 2017. Profitul net a crescut cu 35%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Pe locul cinci din punct de vedere al profitabilităţii este Raiffeisen Bank România care a înregistrat un profit net la 9 luni, de 74 milioane de euro, cu 15,9% mai mare decat în primele 9 luni 2016 – 64 milioane euro, deşi proftul pe al treilea trimestru a fost mai mic decât cel din precedentul (19 milioane de euro faţă de 35).

În concluzie, cel mai mare profit şi cea mai mare rată de creştere a acestuia au fost înregistrate de BRD, care îşi păstrează astfel renumele de cea mai profitabilă bancă din sistem în 2017, urmată de ING, cu o pondere de 35% a creşterii profitului în 2017 faţă de 2016.

Loc      Banca     Profit                Creştere

 I          BRD       1.066 mil lei    76%

II          BT          780 mil lei       18%

III        BCR        559,8 mil lei    – 51%

IV         ING        459 mil lei       35%

V          RZB        340 mil lei       15,99%

Te-ar mai putea interesa și
Echipamente de rețelistică Grandstream destinate mediului exterior
Echipamente de rețelistică Grandstream destinate mediului exterior
Grandstream Networks lansează noile echipamente Wi-Fi 6 GWN7664ELR și GWN7710R: soluții Wi-Fi 6, robuste și performante, destinate mediului outdoor, disponibile în România prin Macro......
Preţurile alimentelor, la nivel mondial, au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni – date FAO
Preţurile alimentelor, la nivel mondial, au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni – date FAO
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie ...
Impactul politicilor lui Trump asupra criptomonedelor: previziuni și oportunități
Impactul politicilor lui Trump asupra criptomonedelor: previziuni și oportunități
Donald Trump a fost ales câștigător la alegerile prezidențiale din Statele Unite. Acum majoritatea comercianților financiari ...
Tramvaiele Imperio revin pe linia 21
Tramvaiele Imperio revin pe linia 21
Tramvaiele Imperio revin pe linia 21, după ce au fost finalizate lucrările de punere în siguranţă a faţadei Hanului ...