PE a adoptat o rezoluţie care propune ca autoturismele noi să fie echipate cu sisteme pentru detectarea pietonilor, frânare, accelerare

Parlamentul European a adoptat, marţi, o rezoluţie non-legislativă prin care se propune obligativitatea ca toate autoturismele noi să fie echipate cu sisteme de asistenţă auto, prin aceasta înţelegând sisteme de detectare a pietonilor, dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. În prezent, trei sferturi din autoturismele noi nu au astfel de sisteme inteligente, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 14 nov. 2017, 17:12
PE a adoptat o rezoluţie care propune ca autoturismele noi să fie echipate cu sisteme pentru detectarea pietonilor, frânare, accelerare

„Fie că suntem şoferi, pietoni sau biciclişti, greşim cu toţii. Şi în aceste cazuri, sistemele de asistenţă automată sunt un fel de copiloţi tăcuţi care ne ajută să evităm accidentele”, a declarat deputatul Dieter-Lebrecht Koch (PPE) în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, citat de News.ro.

Potrivit PE, peste 25.000 de persoane sunt ucise şi alte sute de mii sunt rănite pe drumurile din ţările europene, aproximativ 90 la sută dintre aceste accidente având drept cauză greşelile umane.

„Multe dintre acestea ar putea fi evitate prin utilizarea noilor sisteme tehnologice de asistenţă a şoferilor în situaţii periculoase. În momentul de faţă, sistemele sunt prezente în relativ puţine modele de vârf, dar având în vedere avantajele lor evidente, deputaţii europeni doresc ca acestea să devină obligatorii pentru toate autoturismele noi”, explică reprezentanţii Parlamentului European.

Textul rezoluţiei non-legislative prevede, astfel, obligativitatea ca toate autoturismele noi să fie echipate cu sisteme care să detecteze pietonii şi care să includă dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. Astfel de sisteme pot încetini o maşină pentru a evita un accident şi ajută şoferii să rămână în limitele de viteză. Unele sisteme pot, de asemenea, să direcţioneze o maşină înapoi atunci când iese de pe bandă.

În trecut, sistemele de asistenţă auto erau instalate doar pe maşinile de ultimă generaţie, însă în prezent, deşi echipamentele sunt montate pe maşinile de toate clasele, trei sferturi dintre autoturismele noi nu sunt echipate cu astfel de sisteme din cauza costului suplimentar, arată PE.

De asemenea, deputaţii europeni doresc să evalueze posibila valoare adăugată a reducerii limitei de alcool din sânge la zero pentru şoferii începători şi pentru şoferii profesionişti din întreaga UE.

Rezoluţia a fost votată marţi cu 593 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 53 de abţineri.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...