Hammond: Londra va înainta propunerea privind „factura pentru Brexit” până la Consiliul European din decembrie

Marea Britanie îşi va înainta propunerile pentru rezolvarea obligaţiilor sale financiare faţă de Uniunea Europeană până la Consiliul European din decembrie, a declarat duminică ministrul de finanţe Philip Hammond, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - Dum, 19 nov. 2017, 10:58
Hammond: Londra va înainta propunerea privind

Liderii UE i-au transmis vineri premierului britanic Theresa May că mai este mult de muncă pentru a debloca negocierile privind Brexit-ul, blocul comunitar reamintind de termenul limită, stabilit pentru începutul lui decembrie, până la care şefa guvernului de la Londra trebuie să facă propuneri privind factura ieşirii din UE.

„Vom înainte propunerile noastre Uniunii Europene la timp pentru Consiliu”, a spus Hammond la postul de televiziune BBC.

Vineri, Theresa May s-a întâlnit cu liderii europeni cu ocazia unui summit al UE pe teme sociale la Göteborg, în Suedia, în încercarea de a debloca discuţiile privind suma pe care ar trebui să o plătească Marea Britanie la ieşirea din blocul comunitar, care ar trebui să se producă peste 16 luni.

Ea a semnalat din nou că va spori oferta iniţială, estimată la 20 de miliarde de euro, aproximativ o treime din cât solicită Bruxellesul.

În acelaşi interviu pentru BBC, Philip Hammond a mai declarat că guvernul britanic se află într-un moment de cotitură, după un an dificil, Londra fiind aproape de punctul în care poate reduce datoria publică.

„Cred că ne aflăm într-un fel de punct de cotitură. Am avut un an dificil”, a spus Hammond, adăugând că Marea Britanie este acum „pe punctul de a face progrese semnificative” în negocierile privind Brexit-ul şi că inflaţia ar urma să scadă, după o creştere rapidă.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...