Liber la export de oaie şi vita în Iran din UE. România riscă să piardă ocazia: nu are suficiente abatoare halal

Comisia Europeană anunţă că statele membre vor putea beneficia de condiţii mult mai facile de export pentru carnea de oaie şi vită pe piaţa din Iran, de la începutul anului viitor. România "poate exporta oricât", dar se poticneşte din cauza lipsei abatoarelor şi a problemelor cu transportul.
Economica.net - lun, 20 nov. 2017, 12:21
Liber la export de oaie şi vita în Iran din UE. România riscă să piardă ocazia: nu are suficiente abatoare halal

Iranul simplifică condiţiile la importurile de carne de oaie şi vită din statele membre ale UE, astfel că, începând cu prima jumătate a anului viitor, se va aplica un sistem unic de certificare a sănătăţii, informează Comisia Europeană. Acest sistem unic de certificare va fi pus în primul rând la dispoziția acelor state membre care sunt în prezent autorizate să exporte și vor fi extinse către restul Uniunii, pe baza recunoașterii sistemului UE în ansamblul său. „Se așteaptă ca noile măsuri să fie în vigoare în prima jumătate a anului 2018, reducând birocrația și costurile pentru exportatori”, mai precizează Comisia Europeană.

Iranul este o piaţă de desfacere importantă pentru Europa, care a exportat în 2016 produse agroalimentare în valoare de aproximativ 728 de milioane de euro. La fel de importantă este şi pentru România, care exportă deja cereale pe această piaţă, şi care a făcut deja demersuri pentru a o recâştiga şi pe segmentul cărnii. Astfel, în septembrie anul trecut, ministrul Agriculturii de atunci, Achim Irimescu, a efectuat o vizită de lucru în Iran cu scopul de a pune bazele unei noi colaborări. „Anul trecut am făcut o vizită în Iran, cu ministrul Agriculturii, iar Iranul a fost de acord să cumpere carne de oaie şi de bovine de la noi. Se poate trimite carcasă, nu în viu, în cantităţi foarte mari. Problema este însă că de un an nu s-a făcut nimic în ceea ce priveşte capacitatea de abatorizare. O altă problemă ar fi şi transportul, iar dacă abatorizarea şi transportul rămân în coadă de peşte nu se poate vorbi de export”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Cioranu Nicolae, preşedintele Romovis, Federaţia Crescătorilor de Ovine.

„Confirmarea progreselor imediate în aceste domeniu este o demonstrație clară a angajamentului nostru reciproc de a deschide piețele noastre pentru o creștere a comerțului agroalimentar. Sunt convins de oportunitățile semnificative care există pentru exporturile de carne de vită și de oaie în UE pe o piață iraniană de 80 de milioane de oameni. Aceste măsuri vor accelera comerțul cu carne de vită și de oaie din UE în Iran. Acesta este doar primul pas în dezvoltarea unei relații noi și reciproc avantajoase pentru Iran și UE”, a declarat Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură.

În plus față de certificare, autoritățile iraniene au confirmat faptul că au în vedere eliminarea altor restricţii de natură sanitară, care în prezent determină restricții la exporturile UE. Acestea includ: interzicerea importurilor de carne de vită cu oase; cerința potrivit căreia carnea de vită și oaie trebuie să provină de la bovine și ovine, născute, crescute și sacrificate în același stat membru al UE; și regula potrivit căreia carnea trebuie să provină de la animale vii sacrificate sub o anumită vârstă.

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...