Senatorii au respins propunerea PNL de revenire la alegerea primarilor în două tururi

Senatul a respins, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PNL privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, care prevede revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Economica.net - lun, 20 nov. 2017, 17:47
Senatorii au respins propunerea PNL de revenire la alegerea primarilor în două tururi

Propunerea legislativă a fost respinsă cu 46 voturi pentru, 59 împotrivă şi 6 abţineri.

Deputatul PNL Victor Paul Dobre, în calitate de iniţiator, a declarat că demersul vizează revenirea la legislaţia anterioară, conform căreia primarii localităţilor erau aleşi în două tururi.

‘Acest lucru este necesar pentru un rezultat al votului corect, care să exprime majoritatea comunităţii. Acest vot este necesar pentru a asigura legitimitate principalului responsabil al unei urbe sau unui sat. Acest vot este necesar pentru ca România să revină la un sistem electoral sănătos’, a declarat el.

Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a precizat că nu există argumente hotărâtoare în favoarea unuia sau altuia din sistemele de alegere a primarului, varianta aleasă reprezentând opţiunea legiuitorului.

Florina Presadă (USR) a arătat că, în viziunea formaţiunii pe care o reprezintă, alegerea primarilor în două tururi ar reprezenta o reparaţie istorică adusă democraţiei reprezentative din România.

‘Sistemul alegerii primarilor într-un singur tur a dus la nişte anomalii greu de înţeles şi de imaginat într-o democraţie ca a noastră. Avem la Bucureşti, cel mai mare oraş din România, un primar ales cu 246.000 de voturi, dintr-un total de peste 1,8 milioane voturi posibile’, a precizat ea.

Ionuţ Sibinescu (ALDE) şi-a exprimat convingerea că revenirea la două tururi ar conferi mai multă legitimitate candidaţilor.

‘Dacă vrem să vorbim despre democraţie, atunci trebuie să vorbim despre ea la toate nivelurile de administraţie. Mersul la vot este un exerciţiu democratic. Din păcate însă toate tipurile de alegeri din ultimii ani au avut parte de o prezenţă scăzută la urne, iar în aceste condiţii, credem că alegerea în două tururi este absolut necesară’, a afirmat el.

Gheorghe Baciu (PMP) a apreciat că alegerea primarilor în două tururi constituie ‘un pas înainte spre democraţie’, conferind mai multă reprezentativitate aleşilor.

Ioan Deneş (PSD) a atras atenţia asupra faptului că în 2011 mai mulţi parlamentari PDL, actuali membri PNL, au propus modificarea legii, în sensul alegerii primarilor într-un singur tur.

‘De ce nu v-aţi dus raţionamentul până la capăt şi să spuneţi că şi preşedinţii de consilii judeţene ar trebui să fie votaţi uninominal? Nu, pentru că nu vă convine.Vreţi ca primarii să fie aleşi în două tururi şi preşedinţii de CJ să rămână la înţelegerea din consiliile judeţene. (…) În primul tur este votul pentru, în al doilea tur se fac adeseori înţelegeri ca să fie un vot împotriva cuiva’, a precizat el.

Cseke Attila (UDMR) a anunţat că nu susţine alegerile în două tururi, invocând argumentul costurilor mai mari şi lupta ‘crâncenă care se dă în campania electorală de două săptămâni’, care are efecte şi asupra mandatului primarului ales.

‘Parlamentul României a decis acum câţiva ani să constituie o comisie de cod electoral pe legile electorale şi în urma activităţii acestei comisii s-au votat cinci legi legate de procesul electoral. (…) Au trecut doar doi ani de atunci, am avut practic o campanie electorală şi noi credem că nu e cazul să umblăm aşa de repede la legile electorale’, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Un an de la atacul Hamas în Israel – Netanyahu promite că inamicii Israelului vor fi învinşi
Un an de la atacul Hamas în Israel – Netanyahu promite că inamicii Israelului vor fi învinşi
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis duminica aceasta că "inamicii" Israelului vor fi învinşi, în timp ce armata israeliană bombardează ţinte ale Hezbollah lângă Beirut, cu o zi......
Comisia Europeană despre ajutorul acordat TAROM: Fără ajutorul pentru restructurare ar ieși de pe piață
Comisia Europeană despre ajutorul acordat TAROM: Fără ajutorul pentru restructurare ar ieși de pe piață
Comisia Europeană spune despre ajutorul acordat TAROM că fără acesta, ar fi ieșit de pe piață, este răspunsul instituției ...
Mai mulți bani pentru pensie. Impact direct pentru 8,2 milioane de români din Pilonul II
Mai mulți bani pentru pensie. Impact direct pentru 8,2 milioane de români din Pilonul II
2024 a fost cel mai bun an pentru cei 8,2 milioane de participanți în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II). ...
Rusia rămâne în marile organizații financiare mondiale, în ciuda sancțiunilor. Cum explică situația FMI, Banca Mondială și BERD
Rusia rămâne în marile organizații financiare mondiale, în ciuda sancțiunilor. Cum explică situația FMI, Banca Mondială ...
Rusia deține circa 4% din acționariatul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), 2,71% din acționariatul ...