ANPC vrea să facă un comparator al comisioanelor băncilor în prima parte a anului viitor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vrea să realizeze, în prima parte a anului viitor, un site dedicat comparării comisioanelor instituţiilor financiare, aceasta fiind o cerinţă menţionată în ordonanţa de transpunere a directivei privind comparabilitatea comisioanelor, a declarat marţi Bogdan Pandelică, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la Conferinţa Naţională ALB România.
Economica.net - mar, 21 nov. 2017, 09:15
ANPC vrea să facă un comparator al comisioanelor băncilor în prima parte a anului viitor

‘La baza acestei directive (privind comparabilitatea comisioanelor n.r.) au stat trei puncte importante. Este vorba de informarea consumatorilor, schimbarea unui cont şi accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază. În ceea ce priveşte informarea consumatorilor, în cadrul actului normativ s-a luat în discuţie obligativitatea Autorităţii de a crea site-ul cu compararea comisioanelor. Noi ne-am propus ca agendă să îl implementăm în prima parte a anului viitor. Pe acest site consumatorii vor putea compara comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată la nivel naţional’, a spus Bogdan Pandelică.

Acesta a precizat că site-ul oferă, de asemenea, informaţii cu privire la sediile prestatorilor de servicii de plată şi la localizarea bancomatelor acestora.

Bogdan Pandelică a afirmat că pe ordinea de zi a Plenului Parlamentului se află ordonanţa privind comparabilitatea comisioanelor.

‘Anul trecut în luna septembrie a fost aprobată Ordonanţa de Guvern 52 privind contractele de credit cu ipotecă. Astăzi ea se află în dezbatere în Parlament. Urmează să meargă către Comisia juridică, cred că în această săptămână sau, dacă nu, săptămâna cealaltă. Aş aminti câteva puncte importante din acest proiect de act normativ care sunt de interes pentru întâlnirea de astăzi. Mă refer în primul rând aici la modificările aduse prin această ordonanţă în ceea ce priveşte creditele de consum, referitor la dobânzile penalizatoare ce pot fi aplicate la obligaţiile creditorilor în cazul în care consumatorii întâmpină dificultăţi. Aceste dobânzi penalizatoare aşa cum bine ştiţi sunt într-un procent fix, nu depăşesc 3 puncte procentuale, aplicate ratei dobânzii curente şi aplicat la principalul restant’, a declarat Bogdan Pandelică.

Acesta a explicat că modificarea a fost făcută pentru că au existat o dobânzi penalizatoare excesive şi prezentate într-un mod neclar.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...