Cartel Alfa se alătură Blocului Naţional Sindical la mitingul din 12 decembrie

Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel Alfa' se alătură Blocului Naţional Sindical (BNS) la mitingul anunţat pentru data de 12 decembrie împotriva măsurilor fiscale ce urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, informează Cartel Alfa, într-un comunicat.
Economica.net - mie, 22 nov. 2017, 17:05
Cartel Alfa se alătură Blocului Naţional Sindical la mitingul din 12 decembrie

De asemenea, cele două federaţii sindicale îşi unesc eforturile cu cele ale societăţii civile şi recomandă tuturor membrilor să participe şi la protestele organizate duminică, 26 noiembrie, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

Reprezentanţii Cartel Alfa solicită parlamentarilor să respingă OUG 79/2017 privind modificările aduse la Codul fiscal şi anunţă că vor susţine orice manifestaţie care urmăreşte blocarea transferului de contribuţii de la angajator la angajat.

‘Fidelă principiilor transparenţei legislative şi a actului de guvernare, credem că este necesară sancţionarea oricărui derapaj, concretizat în acte normative care nu rezultă dintr-o consultare reală şi o deliberare publică, o consultare care să preceadă procedura de adoptare, şi nu invers. În acelaşi timp, ne dorim includerea pe agenda publică, ca priorităţi pentru cetăţeni, teme importante, precum trecerea contribuţiilor sociale în sarcina lucrătorilor şi distribuirea injustă a sarcinii fiscale, eliminarea blocajelor legislative actuale privind dreptul de asociere şi de negociere colectivă, blocaje care afectează direct posibilitatea lucrătorilor de a-şi îmbunătăţi condiţiile de muncă şi salarizare prin acţiune colectivă. În data 12 decembrie, CNS Cartel Alfa se va alătura colegilor din Blocul Naţional Sindical la mitingul împotriva măsurilor fiscale şi invită, la rândul său, celelalte organizaţii ale societăţii civile şi toţi cetăţenii să se alăture’, spun reprezentanţii federaţiei sindicale.

De asemenea, Biroul Executiv al BNS a decis să-şi unească eforturile cu cele ale societăţii civile pentru abrogarea prevederilor OUG 79/2017 ce vizează transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi pentru modificarea Legii 62/2011 privind dialogul social.

‘Biroul Executiv BNS a decis în unanimitate ca în data de 12 decembrie 2017 să aibă loc la Bucureşti o amplă manifestaţie de protest. Acţiunea de protest va consta într-un marş ce se va desfăşura între sediul Avocatului Poporului şi Curtea Constituţională. România este astăzi, în anul 2017, în situaţia în care nu mai poate avea nici negocieri şi nici contracte colective la nivel naţional sau de sector, ca urmare lucrătorii sunt din ce în ce mai puţin protejaţi, riscul de sărăcie a crescut, iar diferenţele între săraci şi bogaţi s-au accentuat’, se arată într-un comunicat al BNS, remis miercuri AGERPRES.

Reprezentanţii BNS susţin că de la 1 ianuarie salariaţii sunt lăsaţi la voia întâmplării, povara responsabilităţii sociale fiind dusă doar de salariaţi.

‘Salariaţii sunt integral responsabili pentru modul în care angajatorii aplică transferul contribuţiilor, dar şi pentru finanţarea sistemului de pensii şi cel de sănătate, pentru modul în care sunt colectate contribuţiile, dar şi pentru solidaritate cu persoanele vulnerabile’, precizează BNS.

În acest context, Biroul Executiv al BNS a decis să se alăture protestelor organizate de societatea civilă, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în data de 26 noiembrie şi recomandă tuturor membrilor BNS să participe la aceste mişcări.

‘Obiectivele principale sunt retragerea OUG 79/2017 privind modificările aduse Codului Fiscal, respectiv a prevederilor ce vizează trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, adoptarea în regim de urgenţă a modificărilor ce trebuie aduse Legii 62/2011, precum şi modificările aduse legilor justiţiei’, spun reprezentanţii BNS.

Calendarul acţiunilor de protest, precum şi locaţiile în care se vor desfăşura, vor fi comunicate joi, 23 noiembrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...