Potrivit sursei citate, această companie va implementa sistemul ”RO-ALERT”, în conformitate cu cerinţele autorităţii contractante, în termenul prevăzut în documentaţia de atribuire.
”Conform prevederilor OUG nr. 72 din data de 5 octombrie 2017, instituţia noastră, aflată în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a fost desemnată autoritate contractantă pentru achiziţia, în regim de urgenţă, a echipamentelor hardware, aplicaţiilor software şi a serviciilor de instalare, precum şi pentru punerea în funcţiune aferentă acestora, necesară operaţionalizării sistemului RO-ALERT”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Astfel, ulterior constituirii grupurilor de lucru pentru identificarea soluţiilor care să optimizeze funcţionalitatea sistemului, personalul specializat din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al IGSU a procedat la iniţierea şi derularea procedurii de achiziţie, astfel încât, până la finalul anului, acest sistem de avertizare rapidă a populaţiei în situaţii de urgenţă să devină operaţional, la nivel naţional, precizează IGSU.
Conform prevederilor legale, la procedura de achiziţie au fost invitaţi 14 potenţial ofertanţi, iar până la data şi ora limită prevăzute pentru depunerea ofertelor IGSU a primit 4 astfel de documentaţii.
”În urma procedurii de negociere, fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, SC Telekom Romania Communication SA a fost desemnată câştigătoarea procedurii de achiziţie, urmând ca aceasta să furnizeze produsele hardware şi software. De asemenea, compania menţionată va implementa sistemul ‘RO-ALERT’, în conformitate cu cerinţele autorităţii contractante, în termenul prevăzut în documentaţia de atribuire”, arată IGSU.
Sistemul de avertizare a populaţiei – ”RO-ALERT” – va permite informarea rapidă a cetăţenilor aflaţi în zonele cu risc major, pentru adoptarea unui comportament adecvat necesar asigurării autoprotecţiei în caz de urgenţă.
Conform dispoziţiei Guvernului, pentru implementarea sistemului ”RO-ALERT” a fost alocată suma de 30.400 mii lei din Fondul de rezervă bugetară. În urma derulării rundelor de negociere, s-a obţinut o reducere substanţială a preţului de contract, acesta fiind în valoare de aproximativ 13.000 mii lei.