Petre Daea: Sunt deja patru centre de colectare a lânii şi vom continua înfiinţarea pe Fondul Suveran de Investiţii

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, vineri, la Piteşti, că până în acest moment exist patru centre de colectare a lânii şi înfiinţarea acestora va continua prin Fondul Suveran de Investiţii. 
Economica.net - vin, 24 nov. 2017, 20:38
Petre Daea: Sunt deja patru centre de colectare a lânii şi vom continua înfiinţarea pe Fondul Suveran de Investiţii

‘Sunt deja patru centre şi vom continua pe Fondul Suveran de Investiţii, cum de altminteri facem şi pentru legume şi fructe unde suntem foarte deficitari având în vedere producţia şi valorificarea ei’, a spus Daea la Piteşti, în cadrul dezbaterii cu tema ‘Dezvoltarea economică, socială şi culturală a zonelor rurale din România’ organizată de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Federaţia Agro Propact, la care au mai fost prezenţi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.

Ministrul Agriculturii a afirmat înainte că a socotit necesar oprirea degradării celei mai valoroase resurse care aducea venit şi care îi stimula pe crescătorii de ovine să crească.

‘Peste 70 la sută din această cantitate (n.red.de lână) se ardea, se abandona, unul dintre cele mai valoroase produse. Îmi pare rău, nu a fost inspirat, dar cred că mă înţelegeţi pentru că o să vedeţi în curând ce produse se fac din lână. Unde? În România. Când? Acuma? De unde? De aici? Cum? Cu muncă. Pentru cine? Pentru toţi, şi pentru ceilalţi de-afară. Pentru că produsele pe care le fac acum cei care s-au apucat văzând că programul acesta este o şansă pentru a-şi dezvolta activitatea, pentru că România are peste 36.000 tone de lână, o resursă extraordinară… Sigur, ea deschide şi frunţile oamenilor şi e bine că suntem deschişi când vorbim despre oaie, e bine că avem şi speranţa când suntem lângă ea, dar trebuie să muncim pentru a face din această producţie ceea ce e nevoie. Şi atunci am decis să dăm un leu/kg de lână pentru a stimula valorificarea acestui produs, pentru că leul se dă dacă lâna se dă cuiva, iar ca să o dau cuiva trebuie să faci reţele în România, în zone unde ai capacitatea a aduna oamenii în zone consacrate în aşa fel încât să fie eficient. Am făcut şi pe asta. O să vedeţi cum funcţionează’, a spus Daea, la dezbaterea cu producătorii agricoli.

Acesta a reafirmat că în zonele de deal şi de munte România are o suprafaţă de 4,8 milioane hectare de pajişti, care înseamnă cât Elveţia, Olanda şi Belgia la un loc.

‘Când m-am dus în Ministerul Agriculturii, am spus să deseneze această suprafaţă şi să introducă cele trei hărţi ale celor trei state în aşa fel încât să se vadă că ele intră în perimetrul României şi că este o resursă extraordinară. Din acest motiv este nevoie să creştem cele două specii pe care le cere ţara şi le cere resursa ca atare: bovina, creşterea oilor şi valorificarea acestora’, a mai spus ministrul Agriculturii

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...