Société Générale va închide 300 de sucursale şi va reduce 900 de locuri de muncă în Franţa

Société Générale va închide 15% din sucursale (300 din 2.000) şi va reduce 900 de locuri de muncă din reţeaua de retail bancar din Franţa până în 2020, în condiţiile în care banca intenţionează să reducă din costuri şi să îşi facă loc în sectorul bancar digital, potrivit Financial Times.
Economica.net - mar, 28 nov. 2017, 13:54
Société Générale va închide 300 de sucursale şi va reduce 900 de locuri de muncă în Franţa

SocGen, a treia cea mai mare bancă de retail din Franţa în funcţie de venit, a anunţat, la începutul anului 2016, că va reduce numărul angajaţilor cu 2.500. În prezent, instituţia are 23.000 de angajaţi în reţeaua de retail.

„Sunt convins că sectorul bancar european trece printr-un fel de revoluţie industrială, care va dura, probabil, următorii 10 ani”, a declarat Frédéric Oudéa, director executiv al Société Générale, pentru Financial Times.

Oudéa preconizează că transformarea va fi cauzată de mediul digital, de reglementările suplimentare şi de modificările de politici generate de probleme precum schimbările climatice.

Oudéa susţine că băncile europene au dezavantajul de a se confrunta nu numai cu capitalul global şi cu cerinţele de lichidităţi, ci şi cu regulile Uniunii Europene în materie de plăţi şi protecţie a datelor. „Aici este o schemă unică de reglementare care înseamnă că băncile europene se confruntă cu o provocare mai mare decât omologii lor din Statele Unite sau Asia”, a spus Oudéa.

Banca va menţine ţinta de creştere de 3% a venitului pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "siguranţă şi prosperitate"....
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...