Enel: 21 de echipe nu pot ajunge să remedieze avariile din Gurgiu din cauza drumurilor impracticabil

Enel informează că 21 de echipe ale companiei nu pot ajunge să remedieze avariile din localităţile din judeţul Giurgiu din cauza drumurilor impracticabile, 29 de localităţi ilfovene au rămas fără alimentare din cauza vântului, iar în Bucureşti sunt şase zone cu deranjamente colective, scrie Mediafax.
Economica.net - mar, 07 feb. 2012, 17:58

„Efortul echipelor Enel pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a localităţilor afectate de ninsori, polei şi vântul extrem de puternic va continua şi pe parcursul nopţii”, precizează compania.

În judeţul Giurgiu, sunt 21 echipe Enel a căror intervenţie este blocată de faptul că drumurile sunt impracticabile şi nu se poate ajunge la locul avariilor. „Colaborăm cu autorităţile locale şi naţionale în prioritizarea eliberării drumurilor pentru rezolvarea avariilor cu impact major. De asemenea, vântul deosebit de puternic, îngreunează intervenţiile şi măreşte timpii de remediere în celelalte zone afectate”, spune sursa citată.

Astfel, marţi, la ora 18.00, situaţia se prezenta astfel: în judeţul Ilfov au rămas nealimentate 3 LEA (linii electrice aeriene) integral şi 9 LEA partial, cu 240 de posturi de transformare şi 29 de localităţi (Domneşti, Moara Vlăsiei, Dascălu, Grădiştea, Cernica, Tanganu, Bălăceanca, Popeşti Leordeni, Berceni, Săbăreni, Lipia, Gruiu, 1 Decembrie, Bragadiru, Braneşti). Se continuă intervenţiile în condiţii dificile, cu vânt foarte puternic, în rafale.

În judeţul Giurgiu au ramas nealimentate total 17 linii LEA (linii electrice aeriene) si 11 LEA partial, cu 479 posturi de transformare, fiind afectate total 57 de localitati si alte 31 partial (Roata, Crevedia, Bucşani, Clejani, Ghimpaţi, Vadu lat, Malu spart, Bolintin, Calugareni, Uzunu, Prundu, Greaca, Hotarele, Colibaşi, Vărăşti, Gostinu, Oinacu, Daia, Fraţeşti, Chiriacu).

În Bucureşti sunt înregistrate şase deranjamente colective – Real Vitan, Petricani, 23 August, Măgurele, Mărgeanului şi Ferentari. Se intervine pentru remediere.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...