Jumătate dintre britanici susţin organizarea unui al doilea referendum referitor la ieşirea din Uniunea Europeană – sondaj

Jumătate dintre britanici susţin organizarea unui al doilea referendum referitor la ieşirea din Uniunea Europeană, iar o treime consideră că situaţia lor financiară se va înrăutăţi în afara blocului comunitar, potrivit unui nou sondaj de opinie, transmite Reuters citat de News.ro.
Economica.net - lun, 04 dec. 2017, 08:33
Jumătate dintre britanici susţin organizarea unui al doilea referendum referitor la ieşirea din Uniunea Europeană - sondaj

Sondajul, publicat în jurnalul Mail on Sunday, arată că 50% dintre personalele intervievate sunt pentru un nou vot, privind termenii finali ai acordului de ieşire din UE, 34% resping organizarea unui nou referendum, iar 16% au spus că nu ştiu, scrie News.ro.

Este primul sondaj de opinie important organizat după informaţiile publicate de presă săptămâna trecută potrivit cărora Marea Britanie se pregăteşte să plătească aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a putea continua discuţiile referitoare la acordul comercial cu UE.

O proporţie de 35% dintre cei intervievaţi au spus că situaţia lor financiară se va înrăutăţi după Brexit, în timp ce 14% au spus că le va fi mai bine.

Sondajul a fost efectuat de firma Survation în rândul a 1.003 adulţi britanici, în perioada 30 noiembrie-1 decembrie.

Este pentru prima oară când un sondaj arată că britanicii ar susţine organizarea unui nou referendum referitor la Brexit, a scris pe Twitter Mike Smithson, analist specializat în alegeri care conduce site-ul politicalbetting.com şi fost politician liberal democrat.

După referendumul din 2016, oponenţi de marcă ai Brexitului, de la preşedintele francez Emmanuel Macron la fostul premier britanic Tony Blair şi investitorul miliardar George Soros, au sugerat că Marea Britanie s-ar putea răzgândi şi evita un dezastru pentru economia britanică.

Blair a declarat duminică la BBC că Marea Britanie s-ar putea răzgândi în legătură cu ieşirea din UE, el spunând că procesul nu s-a terminat şi este reversibil.

Fostul premier a mai spus că guvernul vrea să negocieze ceva ce nu este posibil.

“Încearcă să negocieze ieşirea de pe piaţa unică dar cu recrearea tuturor beneficiilor. Nu se va întâmpla”, a spus Blair.

Survation efectuează sondaje pentru companii de presă precum BBC, Sky News, Daily Telegraph şi Guardian.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...