15 Căşti Albastre ucise în RD Congo, în cel mai sângeros atac împotriva soldaţilor ONU, în 24 de ani

 Atacul din Republica Democrată Congo (RDC) asupra unei baze a Căştilor Albastre tanzaniene s-a soldat cu "15 morţi şi cel puţin 53 de răniţi", a anunţat vineri, într-o declaraţie, Consiliul de Securitate al ONU, potrivit AFP.
Economica.net - sâm, 09 dec. 2017, 07:52
15 Căşti Albastre ucise în RD Congo, în cel mai sângeros atac împotriva soldaţilor ONU, în 24 de ani

Un precedent bilanţ indica 14 morţi.

În acelaşi atac, „cinci membri ai forţelor armatei din R.D. Congo au fost de asemenea ucişi”, a adăugat Consiliul, în declaraţia sa, făcută publică de preşedinţia japoneză în exerciţiu, la finalul unei reuniuni cu uşile închise solicitată de Franţa.

„Membrii Consiliului de Securitate condamnă în termenii cei mai fermi toate atacurile şi provocările grupurilor armate contra MONUSCO (Misiunea ONU în RDC)”, adaugă textul. „Atacurile deliberate vizând Căştile Albastre pot constitui crime de război în temeiul dreptului internaţional”, arată totodată declaraţia.

„Nu poate exista impunitate pentru astfel de atacuri”, a evidenţiat Consiliul de Securitate.

„Este cel mai grav atac împotriva soldaţilor din forţele ONU de menţinere a păcii în istoria recentă a organizaţiei”, a reacţionat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, declarându-se indignat de această „crimă de război”, care a afectat în principal soldaţi tanzanieni.

Potrivit arhivelor AFP, o forţă ONU nu a fost victima unei acţiuni atât de sângeroase de la moartea a 24 de Căşti Albastre pakistaneze la Mogadiscio, în Somalia, pe 5 iunie 1993.

De asemenea, este atacul cel mai grav îndreptat împotriva forţei ONU din fostul Zair, de la desfăşurarea sa pe teren, în 1999.

ONU plasează responsabilitatea pe seama a presupuşi membri ai Forţelor de Apărare Aliate (ADF), un grup armat ugandez musulman, activ în regiunea Nord-Kivu, la graniţa cu Uganda.

Atacatorii au vizat o bază a unui contingent tanzanian al MONUSCO, joi, la căderea nopţii, la Semuliki, conform unor surse ONU, care adaugă că luptele au durat trei ore.

„Întăriri militare au sosit pe teren. Comandantul forţei se află de asemenea acolo, coordonând răspunsul misiunii”, a precizat Guterres într-un comunicat.

Secretarul general al ONU a cerut autorităţilor RDC „să ancheteze incidentul şi să-i aducă prompt pe instigatori în faţa justiţiei”.

Ascunşi în pădure, necomunicând deloc, combatanţii ADF se află oficial în luptă, din Nord-Kivu, cu regimul preşedintelui Yoweri Museveni, la putere de 27 de ani în Uganda vecină.

Prezenţi în estul RDC din 1995, trupele ADF nu ar fi totuşi foarte numeroase. „Noi îi estimăm la 150”, indica recent, pentru AFP, o sursă occidentală.

Un precedent atac atribuit ADF, în octombrie, contra unei baze a MONUSCO în Nord-Kivu, s-a soldat cu trei morţi din rândul soldaţilor ONU tanzanieni de menţinere a păcii.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...