DNA a schimbat încadrarea juridică în dosarul Tel Drum, reţinând forma agravantă a infracţiunilor

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au anunţat, luni, că s-a dispus schimbarea încadrăriii juridice a faptei în dosarul Tel Drum, fiind reţinută forma agravantă a infracţiunilor. Societatea Tel Drum, Petre Pitiş, directorul general al acesteia, şi Mircea Vişan, director în cadrul aceleiaşi firme, au fost puşi sub urmărire penală pentru obţinerea ilegală de fonduri europene în cazul achiziţionării unei staţii de asfaltare.
Economica.net - lun, 11 dec. 2017, 14:23
DNA a schimbat încadrarea juridică în dosarul Tel Drum, reţinând forma agravantă a infracţiunilor

Potrivit DNA, procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice (în sensul reţinerii formei agravante a infracţiunilor iniţiale) şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de S.C. TEL DRUM SA, persoana juridică, Petre Pitiş şi Mircea Vişan, reprezentanţi ai S.C. TEL DRUM SA, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

De asemenea, s-a dispus urmărirea penală faţă de S.C. WFA IMPEX SRL, persoana juridică, Ion Florian, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL şi Neda Florea, reprezentant al S.C. TEL DRUM SA, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grav.

În 16 mai 2017, a fost înregistrată sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, în cursul anului 2016, ar fi folosit o schemă de obţinere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea preţului unor utilaje, arată procurorii anticorupţie.

Potrivit DNA, în cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială Tel Drum în cadrul programului „Creşterea Competitivităţii Economice”, finanţat din fonduri europene.

„În cadrul proiectului Tel Drum SA urma să achiziţioneze o staţie mobilă de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a firmei”, precizează DNA.

În urma depunerii cererii de rambursare, în luna februarie 2016, beneficiarul Tel Drum SA a primit din fonduri europene suma de 4.170.462,5 lei, apropiată de valoarea maximă eligibilă în cadrul proiectului, nerambursabilă.

„A rezultat că, în cadrul proiectului prin care a primit finanţare din bani europeni, Tel Drum SA, prin reprezentanţii săi Vişan Mircea şi Petre Pitiş şi cu ajutorul persoanei juridice WFA Impex SRL şi a lui Neda Florea şi Ion Florian, a simulat procedura prin care a achiziţionat staţia mobilă de preparare mixturi asfaltice. Ca urmare a procedurii de achiziţie, a reieşit că ofertantul câştigător este firma WFA Impex SRL. În realitate, această firmă are o relaţie de afiliere cu Tel Drum, ea fiind doar interpusă între furnizorul utilajului şi beneficiarul Tel Drum cu unicul scop de a majora artificial preţul de achiziţie a utilajului şi, pe cale de consecinţă, de a majora suma nerambursabilă obţinută de Tel Drum SA. Mai mult, Tel Drum SA a purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv în ceea ce priveşte oferta pe care furnizorul urma să o facă firmei WFA Impex SRL şi a oferit firmei câştigătoare SC WFA Impex SRL, informaţii privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, înainte de publicarea anunţului pe site-ul www.fonduri-ue.ro”, mai arată DNA.

Procurorii spun că, în 9 februarie 2016, firma Tel Drum SA a depus cererea finală de rambursare, „care conţinea date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achiziţiile publice şi cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (având în vedere că utilajului livrat îi lipseau unele componente ce fuseseră menţionate expres în planul de afaceri şi în obiectivul general al proiectului)”.

„De asemenea, beneficiarul proiectului Tel Drum SA a folosit cu rea-credinţă documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete, respectiv declaraţiile privind inexistenţa conflictului de interese, deşi exista o relaţie personală între Pitiş Petre, Neda Florea şi Ion Florian şi o relaţie de afiliere între Tel Drum SA şi WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achiziţie a utilajului care a fost simulată atât în ceea ce priveşte respectarea regulilor de derulare cât şi în ceea ce priveşte desemnarea ofertantului câştigător şi a preţului”, precizează DNA.

În acest fel, societatea comercială Tel Drum a obţinut pe nedrept suma de 4.170.462,50 lei, reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă din fonduri europene.

Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 4.849.375 lei.

În vederea recuperării sumei de bani obţinute în mod injust, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, persoane fizice şi juridice.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...