Comisiile reunite de buget-finanţe au aprobat bugetele a 13 instituţii

Comisiile reunite de buget-finanţe au aprobat miercuri bugetele pentru 13 instituţii, printre care Administraţia Prezidenţială, Senatul României şi Camera Deputaţilor, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 13 dec. 2017, 17:46
Comisiile reunite de buget-finanţe au aprobat bugetele a 13 instituţii

Astfel, au fost aprobate bugetele pentru Administraţia Prezidenţială, Senatul României, Camera Deputaţilor, Curtea de Conturi, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenţei, Avocatul Poporului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Secretariatul General al Guvernului, scrie News.ro.

Comisiile parlamentare au început marţi dezbaterile asupra bugetului de stat pe 2018, votul final fiind programat într-o şedinţă comună a Legislativului, în 21 decembrie.

Începând de miercuri şi până sâmbătă sunt programate dezbateri pe amendamente pentru redactarea raportului în cadrul comisiilor de buget.

Guvernul a adoptat în şedinţa de săptămâna trecută proiectul de buget pe 2018, în care sănătatea, educaţia şi investiţiile sunt anunţate ca domenii prioritare.

Cabinetul Tudose estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (196 miliarde euro), potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...