Dobre: Voucherele de vacanţă, acordate tuturor angajaţilor din sistemul public de la 1 ianuarie 2018

Voucherele de vacanţă vor putea fi acordate de orice instituţie publică, începând de la 1 ianuarie 2018, iar pentru acest lucru sunt bugetate 1,7 miliarde de lei, a declarat, joi seară, ministrul Turismului, Mircea Dobre, în cadrul dezbaterilor din comisiile de buget-finanţe din Parlament.
Economica.net - joi, 14 dec. 2017, 21:08
Dobre: Voucherele de vacanţă, acordate tuturor angajaţilor din sistemul public de la 1 ianuarie 2018

‘Voucherele de vacanţă sunt bugetate şi se vor acorda tuturor celor care sunt angajaţi în sistemul public. De la 1 ianuarie 2018 aceste vouchere vor putea fi acordate de orice instituţie publică şi sunt bugetate 1,7 miliarde de lei pentru acest lucru. Ordonanţa de Urgenţă 46/2017 prevedea că, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018 se va acorda o indemnizaţie sau o primă de vacanţă sub formă de vouchere în valoare de 1.450 de lei. Acestea se vor acorda sub formă tipărită sau în format electronic. Există şi varianta ca de la 1 decembrie 2018 să se schimbe metodologia de acordare’, a menţionat Dobre.

Recent, ministrul Turismului a declarat, la Poiana Braşov, că voucherele de vacanţă se vor acorda în primul trimestru al anului viitor, pentru acestea fiind aprobată suma de 842 de milioane de lei în bugetul pe 2018.

Conform ordonanţei de urgenţă publicate în Monitorul Oficial din 30 iunie, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,’acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte (…) când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz’.

De asemenea, actul normativ mai prevede că ‘în cazul instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, modalitatea de acordare a indemnizaţiilor de vacanţă se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului, fără a se diminua cuantumul anual acordat salariaţilor din administraţia publică centrală şi locală pentru vouchere de vacanţă sau echivalent’.

OUG mai prevede că, începând cu data de 1 decembrie 2018, ‘operatorii economici vor acorda angajaţilor proprii primele de vacanţă numai sub forma voucherelor de vacanţă, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii, pentru un salariat’.

Voucherele de vacanţă emise pe suport electronic vor putea fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanţă acordate de angajator şi pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice în unităţile afiliate. Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanţă pe suport hârtie sunt multiplu de 50 lei, până la 100 lei, valoare nominală maximă pe voucher.

Te-ar mai putea interesa și
Ouăle românești fac furori în Polonia. Au umplut magazinele, fermierii polonezi fac scandal
Ouăle românești fac furori în Polonia. Au umplut magazinele, fermierii polonezi fac scandal
Ouăle din România au umplut rafturile magazinelor din Polonia, în condițiile în care supermarketurile poloneze au început să refuze ouăle produse în sistem super-intensiv de la fermierii......
13 milioane de români sunt în social media, iar numărul scade. De la Facebook, TikTok până la X, ce aplicații preferă
13 milioane de români sunt în social media, iar numărul scade. De la Facebook, TikTok până la X, ce aplicații preferă
La începutul anului 2025, în România existau 13 milioane de identități active de utilizatori de social media, echivalentă ...
Europa caută febril gaze pe continent, presată de schimbările geopolitice și de comportamentul imprevizibil al SUA. Unde sunt zăcămintele care vor produce primele gaze noi
Europa caută febril gaze pe continent, presată de schimbările geopolitice și de comportamentul imprevizibil al SUA. Unde ...
Pe fondul schimbărilor intense din domeniul geopolitic, care sunt exacerbate de politicile tarifare - și nu numai - ale ...
Prim-ministrul polonez Tusk dorește putere de decizie în privința folosirii umbrelei nucleare franceze propuse de Macron
Prim-ministrul polonez Tusk dorește putere de decizie în privința folosirii umbrelei nucleare franceze propuse de Macron
Premierul polonez Donald Tusk a salutat vineri ideea preşedintelui francez Emmanuel Macron de a extinde umbrela nucleară ...