Cele mai bune jocuri video ale anului 2017

La 7 decembrie 2017, a avut loc decernarea premiilor The Game Awards pentru cele mai bune jocuri video ale anului în curs, manifestare ajunsă la cea de-a patra ediţie, potrivit www.thegameawards.com.
Economica.net - Dum, 17 dec. 2017, 08:05
Cele mai bune jocuri video ale anului 2017

Evenimentul s-a desfăşurat la Microsoft Theater din Los Angeles, fiind transmis în direct prin intermediul mai multor platforme de streaming. Audienţa a depăşit 11 milioane de persoane.

Gazda spectacolului a fost jurnalistul canadian Geoff Keighley, iar atmosfera a fost întreţinută de artişti precum trupa franceză Phoenix şi The Game Awards Orchestra, în alcătuirea căreia a intrat interpreta şi compozitoarea Tina Guo, autoare a coloanei muzicale pentru mai multe dintre jocurile nominalizate.

Printre invitaţii de marcă s-au numărat Hideo Kojima, creatorul seriei Metal Gear; Ed Boon, creatorul seriei Mortal Kombat; regizorul Guillermo del Toro şi producătorul TV Conan O’Brien.

Nominalizările au fost anunţate la 14 noiembrie 2017, juriul fiind alcătuit din 51 de persoane din industria de gaming. Şi publicul a avut posibilitatea de a-şi vota titlurile favorite, însă votul public a avut doar o pondere de 10% din rezultatul final, în afara câtorva categorii destinate exclusiv fanilor.

Vedetele galei The Game Awards au fost jocurile Cuphead, Hellblade: Senua’s Sacrifice şi The Legend of Zelda: Breath of the Wild, fiecare cu câte trei premii obţinute.

Jocul video al anului 2017 a fost desemnat The Legend of Zelda, care s-a impus în faţa unor titluri precum Horizon Zero Dawn şi Persona 5. The Legend of Zelda este publicat de Nintendo pentru consolele Nintendo Switch şi Wii U. Este un joc de acţiune-aventură, care urmăreşte întâmplările protagonistului Link în regatul fantastic Hyrule. Echipa producătorului Eiji Aonuma a lucrat la acest titlu timp de peste cinci ani.

The Legend of Zelda a câştigat şi prestigioasele categorii Cea mai bună regie şi Cel mai bun joc de acţiune-aventură.

La rândul său, Cuphead a fost cel mai bun joc din 2017 la categoriile Cel mai bun stil artistic, Cel mai bun joc independent şi Cel mai bun debut independent. Creaţie a celor de la StudioMDHR, Cuphead se remarcă prin grafica tipică animaţiilor Fleischer şi Walt Disney din anii ’30, punând accentul pe confruntările dificile cu numeroase personaje de tip ”boss”. Jocul este disponibil doar pentru Xbox One şi Windows.

Al treilea mare câştigător al Game Awards 2017 a fost Hellblade, un amestec original de horror psihologic, fantezie şi acţiune-aventură, realizat de englezii de la Ninja Theory. De remarcat că la scenariul jocului a contribuit şi Dr. Elizabeth Rowe, lector universitar la Cambridge, specializată în cultura scandinavă. Hellblade a cucerit categoriile: Cel mai bun design audio, Jocul cu cel mai mare impact asupra jucătorului şi Cea mai bună interpretare a unui personaj virtual, care i-a revenit Melinei Juergens pentru rolul Senua.

La categoria Cel mai bun joc sportiv, FIFA 18, Gran Turismo Sport, NBA 2k18, Pro Evolution Soccer 2018 şi Project Cars 2 au fost devansate de jocul de curse Forza Motorsport 7, dezvoltat de Turn 10 Studios.

Wolfenstein II: The New Colossus a fost ales Cel mai bun titlu de acţiune al anului, eclipsând alte episoade ale unor serii celebre precum Destiny 2 şi Prey.

Categoria de Cel mai bun joc VR (jucat cu ochelari de realitate virtuală) a fost câştigată de Resident Evil 7: Biohazard, în ciuda experienţelor înfricoşătoare trăite la intensitate maximă de jucători. Cel mai bun joc de lupte a fost ales Injustice 2, iar Super Mario Odyssey a obţinut titlul de Cel mai bun joc pentru întreaga familie.

O situaţie mai puţin obişnuită s-a înregistrat la categoria Cel mai bun multiplayer, câştigătorul nefiind anunţat în cadrul galei, din motive tehnice. A doua zi însă, misterul s-a risipit când PlayerUnknown Battlegrounds, dezvoltat de PUBG Corporation, a triumfat. Performanţă cu atât mai remarcabilă cu cât concurenţa a fost alcătuită din titluri precum Call of Duty: WWII, Fortnite sau Splatoon 2.

Shooter-ul online Overwatch a obţinut două premii, deşi fusese lansat de Blizzard Entertainment în mai 2016. Dintre acestea, unul a fost acordat de public: Cel mai bun joc de eSport, altfel spus cel mai competitiv joc online, dovedindu-se mai apreciat şi mai popular printre fani decât CS:GO, Dota 2 sau Rocket League.

Tot fanii au ales şi cel mai anticipat joc din 2018, care s-a dovedit a fi The Last of Us part II, continuarea capodoperei realizate de Naughty Dog şi publicate în 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...