Noua strategie, materializare a sloganului ‘America First’, va fi prezentată de preşedintele Trump în cadrul unui discurs pe care îl va rosti de la ora locală 14:00 (19:00 GMT), la Washington.
Documentul redactat de administraţia Trump identifică patru priorităţi vitale: protejarea teritoriului şi frontierelor SUA, promovarea prosperităţii americane, menţinerea păcii graţie forţei şi extinderea influenţei americane.
Pe lângă evidenţierea competitivităţii economice drept ‘un subiect de securitate naţională’, strategia conţine ‘o axare fără precedent pe securitatea internă şi a frontierelor’, comparativ cu administraţiile anterioare, a indicat o oficialitate de rang înalt de la Casa Albă, sub rezerva anonimatului.
Evidenţierea Chinei şi a Rusiei în document ca ‘puteri revizioniste’ reflectă precauţia administraţiei SUA faţă de aceste state, în pofida tentativelor lui Trump de a construi relaţii puternice cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu cel rus Vladimir Putin.
Rusia şi China ‘sunt hotărâte să facă economiile mai puţin libere şi mai puţin corecte, să-şi crească armatele şi să controleze informaţii şi date pentru a-şi reprima propriile societăţi şi a-şi extinde influenţa’, indică extrase din documentul de strategie, făcute publice de Casa Albă.
O oficialitate de rang înalt a administraţiei a declarat, pentru presă, că Rusia şi China încearcă să revizuiască statu-quo-ul global, Rusia în Europa, prin incursiunile sale militare în Ucraina şi Georgia, iar China în Asia, prin agresiunile sale în Marea Chinei de Sud.
Potrivit extraselor, documentul va menţiona că, pentru Washington, competiţia cu China şi cu Rusia va cere regândirea politicilor bazate pe premisa că relaţiile cu rivalii şi includerea lor în instituţii internaţionale ‘i-ar transforma în actori benigni şi parteneri de încredere’, având în vedere că, ‘în majoritatea situaţiilor, această premisă s-a dovedit falsă’.
Strategia va conţine de asemenea angajamentul de a proteja infrastructura critică a SUA de atacuri cibernetice şi ‘de a-i pedepsi pe actorii cibernetici răuvoitori.’ Atât China, cât şi Rusia sunt acuzate frecvent de atacuri informatice împotriva unor ţinte din SUA, acuzaţii negate de cele două state.
Strategia, finalizată săptămâna trecută după mai multe luni de discuţii între preşedinte şi principalii săi consilieri, nu va mai include schimbările climatice printre ameninţările la adresa securităţii naţionale a SUA. ‘Statele Unite vor continua să avanseze o abordare care pune în echilibru securitatea energetică, dezvoltarea economică şi protecţia mediului’, menţionează documentul.
Documente similare emise în 2010 şi 2015 de predecesorul lui Trump, Barack Obama, au ridicat schimbările climatice la rangul de prioritate de securitate naţională.
Strategia va cita de asemenea Coreea de Nord, Iran şi grupări militante islamiste drept ameninţări la adresa intereselor SUA.
‘Pe măsură ce rachetele cresc în număr, tipuri şi eficienţă, pentru a le include pe cele cu raze de acţiune mai mari, ele devin cele mai probabile mijloace pentru state precum Coreea de Nord de a folosi o rachetă nucleară împotriva Statelor Unite. Coreea de Nord încearcă de asemenea să obţină arme chimice şi biologice care ar putea fi de asemenea lansate cu rachete’, mai indică documentul administraţiei Trump.