2017 s-ar putea număra printre primii trei cei mai ”fierbinţi” ani – OMM

Temperaturile la nivel mondial de pe uscat şi din oceane înregistrate anul acesta vor face cel mai probabil ca 2017 să se numere printre primii trei cei mai călduroşi ani din istoria înregistrărilor meteorologice, a anunţat marţi Organizaţia Meteorologică Mondială citată de Xinhua.
Economica.net - mar, 19 dec. 2017, 17:45
2017 s-ar putea număra printre primii trei cei mai ''fierbinţi'' ani - OMM

Anul 2017 ar urma să fie cel mai călduros înregistrat în absenţa fenomenul de încălzire El Nino, potrivit organismului specializat al ONU.

”Primele unsprezece luni ale anului au ocupat locul al treilea în topul celor mai călduroase înregistrate, în urma anilor 2016 şi 2015, având condiţii de căldură peste medie în cea mai mare parte a suprafeţelor terestre şi oceanice la nivel mondial”, a declarat Clare Nullis, purtătoare de cuvânt a OMM.

Aceasta a declarat că sursa informaţiilor este Administraţia naţională americană pentru oceane şi atmosferă (NOAA), potrivit căreia suprafaţa de apă acoperită cu gheaţă din Arctica şi Antarctica a rămas la niveluri apropiate de valorile minime record.

”Mai importantă decât clasificarea unui anumit an este tendinţa generală, pe termen lung, a încălzirii începând de la finele anilor ’70, şi în special în acest secol”, a declarat Omar Baddour, cercetător-şef în cadrul OMM. ”Alături de temperaturile în creştere, asistăm la intensificarea fenomenelor meteorologice extreme, cu un impact uriaş din punct de vedere socioeconomic”, a adăugat acesta.

În timpul lunii noiembrie 2017, temperaturi peste cele medii au dominat cea mai mare parte a suprafeţelor terestre şi oceanice la nivel mondial, cele mai notabile temperaturi care s-au îndepărtat ce valorile medii fiind înregistrate în emisfera nordică, precizează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu a renunțat la planul său expansionist față de Groenlanda. A amenințat-o pe șefa Guvernului danez cu represalii economice dacă nu cedează insula
Trump nu a renunțat la planul său expansionist față de Groenlanda. A amenințat-o pe șefa Guvernului danez cu represalii ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, care a avut miercuri o convorbire telefonică cu şefa Guvernului danez Mette Frederiksen, nu şi-a retras în această discuţie ameninţarea de a impune......
FAN Courier a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1,38 de miliarde de lei anul trecut. Compania a bugetat 40 de milioane de euro pentru investițiile din acest an
FAN Courier a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1,38 de miliarde de lei anul trecut. Compania a bugetat 40 de milioane ...
FAN Courier a încheiat anul 2024 cu afaceri de 1,385 de miliarde de lei (aproximativ 280 de milioane de euro), în creștere ...
Consiliul Concurenței analizează preluarea de către Romcim a două stații de betonare ale BCC Agregate Betoane
Consiliul Concurenței analizează preluarea de către Romcim a două stații de betonare ale BCC Agregate Betoane
Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Romcim S.A. intenționează să preia două unități de producere ...
Sindicaliștii de la Metrou vor protesta săptămâna viitoare în fața Guvernului, urmând după aceea greva japoneză și greva de exces de zel din cauza ordonanței trenuleț
Sindicaliștii de la Metrou vor protesta săptămâna viitoare în fața Guvernului, urmând după aceea greva japoneză ...
Sindicaliştii de la Metrou vor picheta Ministerul Finanţelor şi vor manifesta în faţa Guvernului săptămâna viitoare ...