Protest al poliţiştilor, faţă de subfinanţarea Sistemului de ordine publică

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, cea mai mare organizaţie de profil, cu reprezentativitate în domeniul ordinii şi siguranţei publice gestionate de către Ministerul Afacerilor Interne, şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează miercuri, în faţa sediului MAI, un protest faţă de subfinanţarea sistemului de ordine publică, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 20 dec. 2017, 07:24
Protest al poliţiştilor, faţă de subfinanţarea Sistemului de ordine publică

„Protestul nostru este determinat de atitudinea ineficientă a guvernanţilor în ceea ce priveşte finanţarea ordinii publice, salarizarea personalului din acest domeniu de activitate şi protecţia adecvată a poliţiştilor, în special a celor din structurile operative, aflaţi permanent în prim-planul combaterii fenomenelor infracţionale care afectează societatea românească”, anunţă organizatorii manifestaţiei, conform News.ro.

Ei explică faptul că revendicările lor privesc ” salarizarea precară a personalului, cu referire la Anexele 6 şi 8 din Legea cadru de salarizare nr. 153/2017, lege care se va aplica de la 1 ianuarie 2018 (cele două anexe reglementează familia ocupaţională ,,apărare, ordine publică şi securitate naţională”, precum şi personalul contractual din acest sistem)”.

„Amendamentele FSNPPC privind majorarea salarială, 40% pentru intervenţia de la domiciliu şi majorarea (nu sporul!) pentru SDSL fost depuse, în 23.11.2017, atât la Ministerul Muncii, cât şi la MAI, dar reacţia guvernului este una de indiferenţă faţă de problema în cauză”, adaugă sindicaliştii.

Ei mai invocă transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat , pe care îl consideră „un experiment social ce afectează milioane de salariaţi, inclusiv poliţiştii”, „promisiunile neonorate ale ministrului Afacerilor Interne, în sensul că va modifica Statutul poliţistului, rămase simple vorbe goale, după ce luni de zile s-a mimat negocierea”, „discriminările din Statutul poliţistului, în ceea ce priveşte funcţiile de conducere şi cele de execuţie, plata chiriei, a drepturilor de transport şi a unor sporuri”, dar şi „modificările pe ascuns ale legislaţiei de salarizare şi introducerea unor funcţii intermediare, pentru ca poliţiştii să nu fie promovaţi anual pe funcţia imediat superioară”.

De asemenea, sindicatele din domeniul ordinii public emai reclamă şi „neplata miilor de ore suplimentare lucrate de poliţişti, pe motivul că nu sunt bani la buget”, lipsa unei strategii la nivelul M.A.I. pentru întărirea autorităţii poliţistului şi pentru motivarea personalului de a lucra în mediul rural şi, în special, în zone izolate, dispariţia din legislaţie a sporului de frontieră, intenţia de modificare, de către guvernanţi, a Legii dialogului social, precum şi mimarea dialogului social de către ministrul Afacerilor Interne, precum şi subfinanţarea Sistemului de ordine / siguranţă publică, aceasta fiind cauza directă a lipsei de personal şi a logisticii deficitare; problema în cauză a fost adusă, în scris, la cunoştinţa tuturor autorităţilor responsabile din Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern şi MAI, însă soluţionarea propusă de factorii decizionali nu corespunde aşteptărilor noastre şi contextului social actual.

„Considerăm că subfinanţarea MAI ucide, prin aceea că are repercusiuni negative asupra capacităţii operaţionale de îndeplinire a misiunilor prevăzute de lege, în folosul comunităţii, dar şi asupra protecţiei poliţiştilor, supuşi permanent ultrajelor şi altor forme de agresiune fizică ori psihică (a se vedea cazurile tragice din ultima vreme, când mai mulţi colegi au fost atacaţi cu o violenţă extremă, fiind şi acum spitalizaţi în stare foarte gravă)”, conchid sindicaliştii.

MAI îşi exprimă disponibilitatea la dialog în contextul protestului Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor

Ministerul Afacerilor Interne a luat act de protestul pe care Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual intenţionează să-l organizeze miercuri, în Bucureşti, şi îşi exprimă disponibilitatea la dialog.

‘În situaţia în care reprezentanţii sindicali vor prezenta anumite revendicări, MAI le va prelua, urmând ca, după analizarea lor, acestea să fie discutate în cadrul unei întâlniri pe care o propunem a avea loc vineri’, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit sursei citate, MAI îşi exprimă preocuparea pentru menţinerea unui dialog sindical real, aspect dovedit cu ocazia întâlnirilor avute cu reprezentanţii altor opt sindicate ale poliţiştilor, în zilele de 15 decembrie şi 19 decembrie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări......
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...