Renault a început căutările pentru un nou CEO

Grupul auto francez Renault a demarat procesul de selecţie a unui succesor pentru directorul general, Carlos Ghosn, al cărui mandat va ajunge la final în luna mai 2018, informează un articol publicat joi în cotidianul financiar francez Les Echos, preluat de AFP.
Economica.net - joi, 21 dec. 2017, 07:03
Renault a început căutările pentru un nou CEO

Potrivit publicaţiei menţionate, ‘companiile de recrutare au fost mandatate iar candidaţii urmează să fie audiaţi’. Obiectivul este desemnarea persoanei care îi va succeda în funcţie lui Carlos Ghosn în luna februarie a anului următor, pentru ca acţionarii grupului să poată valida această nominalizare cu prilejul următoarei Adunări generale anuale, prevăzute a avea loc în data de 15 iunie.

Les Echos precizează că Carlos Ghosn, 63 de ani, va rămâne preşedinte al Renault, după scindarea funcţiilor de preşedinte şi director general. De asemenea, Ghosn va continua să deţină postul de preşedinte al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi.

Publicaţia menţionată mai adaugă că Renault ar prefera un candidat din interiorul grupului pentru postul de CEO în timp ce statul francez, care deţine 15% din acţiunile Renault, nu ar exclude varianta unei peroane din afara grupului cu condiţia să nu fie vorba de un străin.

Printre posibilii candidaţi interni enumeraţi de Les Echos se numără actualul director comercial de la Renault, francezul Thierry Koskas. În cazul posibililor candidaţi externi, Les Echos citează trei foşti responsabili de la Renault: Didier Leroy, care în prezent este preşedintele Toyota Europe, Carlos Tavares, fost numărul doi la Renault dar care în prezent conduce rivalul PSA, după ce şi-a anunţat în mod public intenţia de a-i succeda în funcţie lui Carlos Ghosn, sau Patrick Pélata, un alt număr doi de la Renault dar care în 2012 a fost victima unei afaceri de spionaj. Les Echos subliniază totuşi că aceşti trei experţi din industria auto au vârste de 60, 59 şi 62 de ani.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...