Cât va costa energia electrică la 1 ianuarie pentru cei care nu şi-au schimbat furnizorul sau contractul. Situaţia pe regiuni

ANRE a anunţat recent o scădere a tarifelor finale care vor fi plătite, în primul semestru al anului viitor de toţi consumatorii care rămân alimentaţi în regim de serviciu universal, de 0,34% la nivel naţional. Ulterior, ANRE, a publicat şi avizele referitoare la preţurile finale pentru fiecare dintre cei patru futnizori de ultimă instanţă, astfel că puteţi vedea cât veţi plăti, în funcţie de regiunea în care locuiţi.
Economica.net - Dum, 24 dec. 2017, 14:56
Cât va costa energia electrică la 1 ianuarie pentru cei care nu şi-au schimbat furnizorul sau contractul. Situaţia pe regiuni

De la 1 ianuarie, piaţa energiei electrice pentru consumatorii casnici se liberalizează 100%, iar ANRE doar avizează tatrifele finale pentru consumatorii care nu au trecut pe piaţa concurenţială, şi au rămas cu actualele contracte la aceiaşi patru mari furnizori, în regim de ultimă instanţă, Enel, CEZ, E.On şi Electrica.

ANRE a anunţat zilele trecute că a aprobat acesta tarife pentru primul semestru al anului viitor (tarif CPC-componentă de piaţă concurenţială), şi că ele sunt mai mici cu 0,34% faţă de cele plătite în momentul actual, în condiţiile în care furnizorii ceruseră o creştere de 10%, generată de costurile mai mari pe care le au avut cu achiziţia energiei de pe piaţă pentru clienţii lor, în acest an.

Iată mai jos care sunt tarifele pentru fiecare regiune din ţară, pentru joasă tensiune, pe baza cărora, dacă nu aţi trecut pe piaţa concurenţială, vă puteţi calcula factura viitoare.

Muntenia Sud (Municipiul Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu). Tariful avizat pentru Enel Energie Muntenia este de 0,4508 lei/kWh, exclusiv TVA.

Banat (Judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara). Tariful avizat pentru Enel Energie este de 0,4785 lei/kWh, exclusiv TVA

Dobrogea (Judeţele Tulcea, Constanţa, Ialamiţa, Călăraşi). Tariful avizat pentru Enel Energie este de 0,4877 lei/kWh, exclusiv TVA

Oltenia (Judeţele Argeş, Teleorman, Vâlcea, Dolj, Gorj, Gorj, Mehedinţi). Tariful avizat pentru CEZ Vânzare este de 0,4998 lei/kWh, exclusiv TVA.

Moldova (Judeţele Iaşi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Botoşani, Suceava).Tariful avizat pentru E.ON Energie România S.A este de 0,4975 lei/kWh, exclusiv TVA.

Muntenia Nord (Judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi). Tariful avizat pentru Electrica Furnizare SA este de de 0,4738 lei/kWh, exclusiv TVA

Transilvania Nord (Judeţele Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Satu Mare, Maramureş). Tariful avizat pentru Electrica Furnizare SA este de 0,4710 lei/kWh, exclusiv TVA

Transilvania Sud (Braşov, Harghita, Covasna, Mureş, Sibiu, Alba). Tariful avizat pentru Electrica Furnizare SA este de 0,4711 lei/kWh, exclusiv TVA.

Actualele tarife sunt valabile până la data de 30 iunie.

Amintim că, în orice moment, consumatorii îşi pot schimba contractual cu actualul furnizor sau furnizorul cu totul, pentru a trece pe piaţa liberă, unde preţurile sunt mai mici şi fixe, timp de un an. Puteţi afla mai multe accesând linkul de mai jos:

Cât câştigi la factură dacă schimbi contractul, nu şi furnizorul. Situaţia pe regiuni

 

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...