SUA: Trump a promulgat cea mai importantă reformă fiscală din ultimii 30 de ani

Preşedintele SUA, Donald Trump, a promulgat vineri cea mai mare reformă a sistemului fiscal din ultimii 30 de ani, întărind astfel cea mai mare victorie legislativă din primul său an la conducerea ţării, transmit AP şi Reuters.
Economica.net - vin, 22 dec. 2017, 16:23
SUA: Trump a promulgat cea mai importantă reformă fiscală din ultimii 30 de ani

Reforma va reduce impozitul federal pentru companii de la 35% la 21%, iar cota maximă de impozitare a veniturilor va fi redusă de la 39,6% la 37%, numărul de tranşe rămânând neschimbat.

Donald Trump a scos în evidenţă nivelul reducerilor de taxe şi le-a declarat jurnaliştilor: ‘cifrele vor vorbi’. Preşedintele a explicat că iniţial voia să aştepte până după 1 ianuarie cu promulgarea dar s-a răzgândit.

Spre deosebire însă de reforma fiscală din 1986, de data aceasta niciun democrat nu a votat în favoarea reformei propusă de republicani. Republicanii insistă că acest pachet de reduceri de taxe pentru companii, IMM-uri şi persoane fizice va stimula creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. În opinia lor, aceste măsuri sunt vitale pentru a-şi păstra majoritatea de care se bucură în Camera Reprezentanţilor şi Senat înaintea alegerilor parţiale din luna noiembrie 2018.

În schimb, democraţii, care se opun în unanimitate proiectului legislativ, susţin că reforma fiscală avantajează corporaţiile şi persoanele înstărite, va majora datoria SUA cu 1.500 de miliarde de dolari în următorul deceniu şi va adânci şi mai mult inegalităţile dintre bogaţi şi săraci.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...