Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic, actul normativ aflându-se la Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
Vinerea Mare ar putea deveni zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează dacă propunerea legislativă va fi adoptată în cele două Camere ale Parlamentului şi promulgată de şeful statului.
‘Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. (…) Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an’, se arată în expunerea de motive a actului normativ.
Codul muncii stabileşte în prezent următoarele zile ca sărbători legale în care nu se lucrează: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române); prima şi a doua zi de Paşte; 1 Mai, 1 Iunie (Ziua Copilului); prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august (Adormirea Maicii Domnului); 30 noiembrie (Sfântul Andrei); 1 decembrie (Ziua Naţională a României); 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun).
Codul muncii mai prevede două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.