Guvernul pregăteşte proiecte prioritare de transport care vor fi implementate în perioada 2021-2027. Care sunt autostrăzile vizate şi cât costă

Guvernul discută, în şedinţa de joi, un memorandum pentru demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport, printre care autostrăzile Braşov-Sibiu şi Braşov-Iaşi-Ungheni, ce urmează a fi implementate în viitorul cadru financiar multianual, 2021-2027, scrie Mediafax.
Economica.net - joi, 28 dec. 2017, 13:19
Guvernul pregăteşte proiecte prioritare de transport care vor fi implementate în perioada 2021-2027. Care sunt autostrăzile vizate şi cât costă

„Ministerul Transporturilor, în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene (MFE), a pregătit un memorandum care, o dată adoptat, va asigura demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în perioada imediat următoare (în viitorul cadru financiar multianual, 2021-2027, potrivit ordinii de zi a şedinţei Executivului – n.r.)”, a declarat ministrul Transporturilor, Felix Stroe.

El a mai spus că a pregătit memorandumul având în vedere faptul că ”elaborarea unei documentaţii tehnico-economice de calitate reprezintă un proces îndelungat”, scrie Mediafax.

„Fără o documentaţie de calitate, pregătită temeinic, întâmpinăm mari dificultăţi în realizarea proiectelor. Atunci, am făcut acest portofoliu de proiecte publice prioritare de infrastructură care să atingă un grad de maturitate suficient de mare pentru demararea licitaţiilor şi a implementării începând cu anul 2019. Pregătirea în avans a unui portofoliu de proiecte publice prezintă o serie de avantaje, printre care evitarea pierderilor de timp şi a riscului pierderii de fonduri dispobinile în cadrul actualei şi viitoarei perioade de programare, posibilitatea accesării altor mecanisme de finanţare, alocarea eficientă a fondurilor europene disponibile pe baza unor date cu privire la proiectele ce pot fi implementate”, a adăugat ministrul Transporturilor.

El a mai spus că pachetul de proiecte urmează să fie finanţat integral de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Printre proiectele vizate se numără autostrada Braşov-Paşcani-Iaşi-Ungheni, cu o lungime de 336,5 km şi un cost aproximativ de 3,08 miliarde de euro, drumul rapid Transregio Braşov-Tg. Mureş, autostrada Braşov-Făgăraş-Sibiu, cu o lungime de 120 km şi un cost estimat de 816,44 milioane euro, Drumul Sudului Bucureşti-Craiova-Dr.T. Severin, Caransebeş-Lugoj, precum şi drumul expres Buzău-Focşani-Brăila-Tulcea-Constanţa.

”În sectorul feroviar, proiectul de reabilitare cale ferată coridorul Coşlariu – Cluj Napoca – Ilva Mică – Suceava – Paşcani este un proiect, de asemenea, cuprins în Masterplanul general de transport al României. Are o lungime de 488 km şi un cost aproximativ de investiţie de 1,95 miliarde euro. Proiectul de reabilitare cale ferată Bucureşti – Craiova, de asemenea cuprins în Masterplanul general de transport al României, are o lungime de 142 km şi un cost aproximativ de 227,2 miliarde euro. Proiectul de reabilitare cale ferată Bucureşti -Iaşi are o lungime de 462 km şi un cost de 1,687 miliarde euro. Finanţările sunt asigurate. Dacă acest memorandum va fi aprobat este un pachet de proiecte care o dată lansate nu vor mai putea fi oprite”, a mai spus Stroe.

Ministrul Transporturilor a mai spus că măsurile necesare sunt aprobarea listei de obiective de investiţii care vor fi pregătite cu prioritate, asigurarea finanţării pregătirii portofoliului de proiecte, mandatarea MT, MFE şi MDRAP pentru purtarea de negocieri cu instituţiile financiare internaţionale, în special cu BEI şi BERD, desemnarea MFE pentru asigurarea sprijinului BEI în vederea operaţionalizării Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere.

”Este absolut necesar ca într-o perioadă scurtă de timp CNIR să devină operaţional”, a mai precizat Felix Stroe.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...