Administratorii şi angajaţii unor filiale Digi vor putea primi acţiuni gratuite de clasa B în cadrul societăţii

Consiliul de Administraţie al Digi Communications NV (simbol bursier DIGI) a aprobat joi un program de stock option plan prin care un număr de administratori, directori şi angajaţi ai anumitor filiale din România ale societăţii pot să-şi exercite opţiunea de a primi acţiuni gratuite de clasa B în cadrul societăţii, un procent total de până la 1,6% din numărul total de acţiuni emise ale societăţii urmând să fie alocat în cadrul acestui program.
Economica.net - vin, 29 dec. 2017, 08:55
Administratorii şi angajaţii unor filiale Digi vor putea primi acţiuni gratuite de clasa B în cadrul societăţii

„Data acordării opţiunilor este 28 decembrie 2017, iar termenul începând cu care aceste opţiuni vor putea fi efectiv exercitate (intrarea în drepturi) se va împlini după minimum 1 (un) an de la data acordării”, informează un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

DIGI are o capitalizare de 3,72 miliarde lei.

„În vederea punerii în aplicare a planului, Consiliul de Administraţie va putea să convertească o parte din acţiunile de trezorerie clasa A în acţiuni clasa B şi/sau să răscumpere acţiuni proprii clasa B de pe piaţă”, mai informează comunicatul.

Digi Communications NV, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria, a realizat în primele nouă luni un profit net de peste 44,1 milioane euro, în creştere cu 148% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Activele totale ale DIGI erau, la 30 septembrie, de 1,33 miliarde euro, în creştere cu 7,35% comparativ cu valoarea de 1,239 miliarde euro de la sfârşitul anului 2016. În aceeaşi perioadă de raportare, datoriile totale au urcat cu circa 0,86%, la 1,207 miliarde euro, de la 1,196 miliarde euro.

Grupul este activ în România, Ungaria, Spania şi Italia.

În 16 mai, acţiunile DIGI Communications, simbol bursier (DIGI), au intrat la tranzacţionare pe BVB, în urma finalizării celei mai mari oferte publice iniţiale (IPO) derulată de o companie privată pe piaţa de capital românească. Preţul acţiunilor în cadrul ofertei a fost de 40 lei pe acţiune, la acest preţ, valoarea ofertei fiind de peste 944 milioane lei (207 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...