Nelu Iordache, achitat în dosarul Transalpina. Decizia nu este definitivă

Nelu Iordache a fost achitat vineri de către magistraţii Tribunalului Bucureşti, în dosarul Transalpina, în care acesta este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals în înscrisuri. Acesta a fost trimis în judecată în acest dosar în anul 2014. Decizia poate fi contestată de către procurori.
Economica.net - vin, 29 dec. 2017, 10:54
Nelu Iordache, achitat în dosarul Transalpina. Decizia nu este definitivă

„Achită pe inculpatul Iordache Nelu la data săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. (…) Achită pe inculpatul Iordache Nelu, cu datele personale menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti.

Aceeaşi măsură a fost dispusă şi pentru Ion Dina, Marin Tudor, Luchian Toma Panduru, Mihai Adrian Radu, Ştefan Radu, Mircea Nicolae Dorel şi SC Romstrade SRL.

Nelu Iordache, firma Romstrade şi mai mulţi şefi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au fost trimişi în judecată în anul 2014 pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 184 de kilometri din DN 67C Transalpina, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada august 2009 – iunie 2010, în condiţiile executării lucrărilor de modernizare a drumului naţional DN 67 C Bengeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Sebeş (Transalpina), pe o lungime de 184 de kilometri, în cadrul unui contract finanţat de DRDP Craiova, mai mulţi angajaţi ai direcţiei, respectiv diriginţii de şantier Ion Dina şi Marin Tudor, responsabilul cu derularea contractului, Luchian Toma Panduru, Mihai Adrian Radu, Ştefan Radu, Constantin Şerban şi Ştefan Brânaru, au certificat şi vizat, pentru a fi decontate, situaţii de lucrări fictive sau neexecutate şi materiale de construcţii care figurau că ar fi fost achiziţionate, încălcându-şi astfel atribuţiile şi sarcinile de serviciu.

Pentru ca angajaţii DRDP Craiova să aprobe plata lucrărilor neefectuate şi materialele de construcţie inexistente, Nelu Iordache, în calitate de administrator al Romstrade, societate care a primit contractul de executare a lucrărilor, l-ar fi determinat pe Nicolae Dorel Mircea să falsifice mai multe situaţii de lucrări şi facturile aferente.

Nicolae Dorel Mircea ar fi falsificat două situaţii de lucrări prin care s-a atestat în mod nereal că firma Romstrade ar fi executat lucrări la trei poduri, valoarea totală confirmată şi neexecutată fiind de 1.750.962 de lei. El ar mai fi falsificat şi o situaţie de lucrări în care a inclus aprovizionarea cu materiale de construcţii în valoare de 17.034.324,75 lei, documente pe care le-a depus la sediul DRDP Craiova, pentru a fi decontate mai multe facturi cu lucrări neexecutate şi materiale achiziţionate, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Directorul de la Departamentul Analize – Decontări al Romstrade ar fi falsificat, de asemenea, mai multe situaţii de lucrări prin care s-a atestat, în mod nereal, că societatea comercială ar fi executat lucrări constând în „doborârea copacilor cu diametre mai mari de 40 cm” şi „scoaterea rădăcinilor şi a buturugilor cu diametre mai mari de 40 cm”, valoarea totală a plăţilor nelegale efectuate de DRDP Craiova fiind de 4.063.978,44 lei.

În acest fel, Compania Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a fost prejudiciată cu aproape 23 de milioane de lei, întrucât DRDP Craiova este o subunitate a acesteia. Banii au fost recuperaţi în cursul urmăririi penale, în urma solicitării procurorilor DNA, se mai arată în documentul citat.

Acesta nu este singurul dosar în care este implicat Nelu Iordache. Tot la Tribunalul Bucureşti se judecă, din 26 aprilie 2013, procesul în care Iordache este acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune, în legătură cu deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 de kilometri.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că Nelu Ioardache ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 kilometri, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene. SC Romstrade SRL era societate lider a asocierii Romstrade SRL – Monteadriano Engenharia E Construcao SA – SC Donrep Construct SRL, care a încheiat contractul cu CNADNR.

Te-ar mai putea interesa și
Taxele la Sănătate, introduse din 2023, au scăzut deficitul Fondului Sănătăţii cu 10% în primele nouă luni, care a ajuns la 3,3 miliarde de lei
Taxele la Sănătate, introduse din 2023, au scăzut deficitul Fondului Sănătăţii cu 10% în primele nouă luni, care ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele nouă luni cu deficit de 3,3......
Nici mierea nu mai merge bine la export. România a pierdut trei poziții între statele UE, după o scădere a livrărilor cu peste 50%
Nici mierea nu mai merge bine la export. România a pierdut trei poziții între statele UE, după o scădere a livrărilor ...
Exporturile de miere ale României, al treilea cel mai mare producător european după Germania și Franța, au scăzut anul ...
Poșta Română vrea să presteze servicii de curierat în Balcani și Europa de Est: ”Avem cea mai bună calitate, dar miza nu e să recâștigăm piața din România”
Poșta Română vrea să presteze servicii de curierat în Balcani și Europa de Est: ”Avem cea mai bună calitate, dar ...
Poșta Română vrea să extindă activitatea de curierat pe piețele din Balcanii de Vest, dar și în Europa de Est, Moldova ...
Olaf Scholz vrea să vadă în sfârșit încheiat acordul cu Mercosur, în ciuda opoziției franceze
Olaf Scholz vrea să vadă în sfârșit încheiat acordul cu Mercosur, în ciuda opoziției franceze
Cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat luni că acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi Mercosur "trebuie ...