Bulgaria, cel mai sărac stat al UE, preia preşedinţia blocului sperând să-şi îmbunătăţească imaginea

Bulgaria, care preia preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene la 1 ianuarie, aspiră să construiască punţi între Europa de Est şi Europa de Vest, Turcia şi Bruxelles, pentru a ajunge la compromisuri privind mai multe probleme arzătoare, între care politica migratorie, comentează France Presse.
Economica.net - lun, 01 ian. 2018, 11:09
Bulgaria, cel mai sărac stat al UE, preia preşedinţia blocului sperând să-şi îmbunătăţească imaginea

Membrul cel mai sărac al Uniunii Europene, criticată pentru ineficienţa sa faţă de corupţia endemică, Sofia se aşteaptă de asemenea ca prima sa preşedinţie a Consiliului UE să-i îmbunătăţească imaginea. Bulgaria, intrată în UE în 2007, încearcă să convingă că este demnă să se integreze în sfârşit în spaţiul Schengen de liberă circulaţie şi, pe termen lung, în zona euro.

Şase luni de preşedinţie reuşită ar pleda în favoarea acestei ţări cu 7,1 milioane de locuitori şi cu o istorie politică agitată de la căderea comunismului, dar care şi-a redobândit o anumită stabilitate sub conducerea prim-ministrului de centru-dreapta Boiko Borisov. Acesta din urmă a revenit la putere la începutul lunii aprilie, câştigând cel de-al treilea mandat al său după 2009, cu preţul unei alianţe cu partide naţionaliste, care şi-au diminuat retorica agresivă pentru a se afişa pro-UE şi pro-NATO.

Spre deosebire de ţările din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia), Bulgaria nu s-a opus politicii europene de relocare a refugiaţilor în interiorul UE, chiar dacă discursurile de teamă sau chiar de respingere a imigraţiei impregnează scena politică naţională.

‘Bulgaria este una dintre puţinele ţări ex-comuniste din UE ce apreciază la justa valoare fondurile europene, care au asigurat 66% din creşterea sa începând cu 2007. Ea nu creează dificultăţi, inclusiv asupra politicii de migraţie’, estimează un diplomat european la Sofia.

Cu această atitudine conciliantă, guvernul lui Boiko Borisov se doreşte să fie un mediator în legătură cu subiectele cele mai spinoase.

În contextul Brexitului, reducerea probabilă a bugetului Uniunii după 2020 reprezintă o preocupare deosebită pentru ţările din Europa de Est, care sunt principalii beneficiari ai fondurilor europene.

‘Sloganul preşedinţiei bulgare este ‘Uniunea face forţa’ ‘, a declarat ministrul de externe Ekaterina Zaharieva pentru AFP. Ea cere ‘să se dea dovadă de solidaritate cu privire la protecţia frontierelor externe ale UE în loc să se construiască garduri în interior’.

Liderii europeni speră să deblocheze până în iunie reforma azilului printr-o revizuire a ‘Regulamentului de la Dublin’, care atribuie aproape sistematic responsabilitatea procesării unei cereri de azil ţărilor de primă intrare în UE, asupra cărora apasă o povară uriaşă în situaţie de criză.

Borisov pledează de asemenea pentru ameliorarea relaţiilor dintre UE şi Turcia, cu care ţara sa împarte 259 km de frontieră terestră. În centrul preocupărilor sale este menţinerea ‘cu orice preţ’ a acordului migratoriu încheiat în martie 2016, care a redus fluxul solicitanţilor de azil din Orientul Mijlociu către UE, unde Bulgaria este una dintre porţile de intrare.

Preşedinţia bulgară, care îi succede Estoniei, va fi de asemenea cea a lansării noii faze a negocierilor liderilor europeni cu Regatul Unit în legătură cu o perioadă de tranziţie post-Brexit şi cu cadrul viitoarei lor relaţii comerciale.

‘Agenda va fi încărcată întrucât 2018 este ultimul an complet al mandatului Comisiei’ înainte de alegerile europene din 2019, subliniază Ognian Zlatev, reprezentantul Comisiei Europene în Bulgaria.

Sofia intenţionează de asemenea să contribuie cu expertiza sa regională în legătură cu un subiect apropiat de inima ei: integrarea europeană a vecinilor săi din Balcani. Un summit UE-Balcani este programat pentru luna mai. Dintre ţările rezultate din fosta Iugoslavie şi Albania, numai Serbia şi Muntenegru poartă în prezent negocieri de aderare cu UE.

 

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...