Prin proiectul propus de Autoritate se reduc termenele în care furnizorii au obligaţia să realizeze activităţile specifice asociate diferitelor faze ale procesului de portare. Se reduce semnificativ termenul în care furnizorul donor trebuie să răspundă unei cereri de portare, de la 4 zile lucrătoare la o singură zi. Reducerea acestui termen va permite ca portarea să fie realizată mai rapid, chiar şi în cazurile în care furnizorul donor identifică probleme la completarea cererii şi este necesară reintroducerea acesteia.
După validarea cererii de portare, abonaţilor care solicită portarea li se va activa numărul de telefon în cel mult o zi lucrătoare. Durata maximă potenţială de întrerupere a serviciului în cursul procesului de portare a fost de asemenea redusă la 4 ore în loc de 5 (în cazul portării numerelor de telefonie fixă) şi la 3 ore în loc de 4 ore (în cazul portării numerelor de telefonie mobilă). În practică, durata întreruperii serviciului este de aproximativ o oră.
Totodată, proiectul ANCOM urmăreşte să asigure abonaţilor posibilitatea de a refuza asignarea de către furnizorul acceptor a unui număr de telefon cu caracter provizoriu, spre a fi utilizat până la momentul realizării portării.
Nu în ultimul rând, proiectul ANCOM propune impunerea obligaţiei de avertizare a utilizatorilor finali prin intermediul tonului distinctiv asupra faptului că aceştia au apelat un număr portat, în toate situaţiile în care li s-ar putea aplica un tarif mai mare decât cel pe care, în mod legitim, l-ar fi aşteptat.
De la lansarea serviciului de portabilitate, la sfârşitul anului 2008, până la data de 31 decembrie 2011 au fost portate 677.395 de numere, din care 456.334 sunt numere de telefonie mobilă şi 221.061 numere de telefonie fixă.
În cursul anului 2011 au fost portate 260.256 de numere, înregistrându-se o creştere cu 17% faţă de anul 2010 (când au fost portate 221.219 de numere). Dintre acestea, 177.111 (68%) au fost numere de telefonie mobilă, iar 83.145 (32%) numere de telefonie fixă. Dintre numerele de telefonie fixă, 76.937 au fost numere geografice, iar 6.208 numere independente de locaţie. Cele mai multe numere geografice au fost portate în Bucureşti (26.684), urmând judeţele Galaţi (6.670), Cluj (5.911), Prahova (4.461), Constanţa (3.214), Bacău (2.518), Timiş (2.212) şi Alba (2.008). Au fost portate şi 12 numere nongeografice cu acces gratuit pentru apelant (din domeniul 0800).
Dacă numărul mediu de portări realizate lunar în anul 2008 a fost de 7.833, în 2009 acesta a crescut la 15.019, în 2010 la 18.434, iar în 2011 a ajuns 21.688. În decembrie 2011 s-a înregistrat cel mai mare număr de portări realizate într-o singură lună, atingându-se cifra de 34.696 de numere portate.
Datele statistice mai arată că se portează mai frecvent numerele de telefonie mobilă utilizate pe bază de abonament decât cele furnizate prin cartele preplătite. Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat în anul 2011, aproximativ 75% erau abonaţi postpaid şi circa 25% erau abonaţi prepaid.
În cei 3 ani de portabilitate, ANCOM a primit 593 de plângeri şi sesizări cu privire la disfuncţii apărute în acest proces. Dintre acestea, cele mai frecvente au vizat probleme tehnice apărute în cadrul procesului de portare şi solicitarea de informaţii suplimentare privind procedura de portare.