Oricine are venituri extrasalariale, inclusiv din dobânzi şi investiţii, estimează la Fisc cât va câştiga şi plăteşte CAS şi CASS trimestrial

Dacă o persoană fizică realizează venituri extrasalariale anuale ce depăşesc 22.800 de lei, adică 12 salarii minime pe economie, trebuie ca până pe 31 ianuarie să trimită la Fisc o proiecţie a câştigurilor viitoare, proiecţie realizată pe baza veniturilor din 2017 (Declaraţia 600), în baza căreia ANAF îi va trimite înapoi declaraţia 610 pentru stabilirea cuantumului contribuţiilor sociale şi de sănătate pe care contribuabilul trebuie să le plătească în 2018. În acest fel, nici o formă de investiţie financiară nu scapă de plata contribuţiilor. Ordinul ANAF a fost dat pe 29 decembrie în completarea OUG 79/2017 pentru modificarea Codului Fiscal.
Gabriela Ţinteanu - mar, 09 ian. 2018, 23:51
Oricine are venituri extrasalariale, inclusiv din dobânzi şi investiţii, estimează la Fisc cât va câştiga şi plăteşte CAS şi CASS trimestrial

Pe 29 decembrie 2017 a intrat în vigoare Ordinul 4140 emis de ANAF, care modifică Declaraţiile 600 şi 610. Potrivit Ordinului, persoanele fizice care realizează venituri extrasalariale, inclusiv din dobânzi, acţiuni sau alte forme de investiţii de peste 22.800 de lei anual, sunt obligate să depună la Fisc declaraţia 600, în care anticipează veniturile viitoare, pe baza veniturilor realizate în 2017, până pe data de 31 ianuarie.

În baza acestei declaraţii, Fiscul va emite declaraţia 610 care îi spune contribuabilului valoarea anuală a contribuţiilor sociale şi de sănătate datorate bugetului de stat. Apoi, contribuabilul va realiza plata CAS-urilor şi CASS-urilor, trimestrial, în fiecare zi de 25 a ultimei luni din trimestru.

Ordinul 4140 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) aduce clarificări referitoare la obligativitatea depunerii declarației privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și contribuţia asigurărilor sociale de sănătate. Respectivul ordin modifică şi redefineşte două declaraţii fiscale, Declaraţia 600 şi Declaraţia 610.

Prin acest Ordin din 29 decembrie nu scapă de plata pensiei, şomajului şi asigurărilor sociale nici o persoană care realizează venituri extrasalariale care lunar se situează peste pragul salariului minim brut pe economie, stabilit pentru luna ianuarie 2018 la nivelul de 1.900 de lei brut, instituind acel prag de 22.800 de lei venituri anual pentru toate categoriile de venituri prevăzute la art. 155 din Codul Fiscal. Articolul face referire la modalităţile de impozitare şi taxare a veniturilor din activități independente, venituri din asocierea cu o persoană juridică, din cedarea folosinţei bunurilor, din investiţii, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură sau venituri din alte surse. Deci economiile şi orice formă de investiţie, fond, acţiuni pe bursă sau în companii vor fi purtătoare de CAS şi CASS.

Persoanele fizice obligate la plata acestor contribuţii depun anual la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie, inclusiv, a anului pentru care se stabileşte contribuţia, o declaraţie pe propria răspundere (Declaraţia 600 revizuită şi aprobată prin Ordinul din 29 decembrie) cu privire la venitul ales asupra căruia datorează contribuția de asigurări sociale.

Pe baza declaraţiei depuse de contribuabili, administraţia fiscală competentă stabilește contribuţia de asigurări sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale de sănătate, după caz, prin decizie de impunere, declaraţia 610. În funcţie de decizia fiscului, contribuabilii vor plăti în 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie contribuţiile sociale şi cele de sănătate la Fisc.

Astfel, obligația depunerii declarației 600 pentru stabilirea CASS va reveni contribuabililor ce realizează venituri anuale cumulate cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (1.900 x 12 = 22.800 de lei). Persoanele fizice care realizează venituri lunare din activităţi independente sub nivelul salariului minim brut pe ţară (1.900 de lei) nu vor avea obligaţia să plătească CAS și CASS, însă vor putea opta pentru plata contribuţiei, în aceleaşi condiţii prevăzute pentru cei care au obligaţia plăţii contribuţiei. Odată exprimată opțiunea, ea va fi obligatorie pentru întregul an fiscal. De la obligația plății CAS și CASS și, implicit, a depunerii formularului 600 sunt scutite și PFA ce obțin concomitent, venituri din pensii sau sunt asigurate într-un sistem propriu de asigurări sociale, cazul avocaților sau personalului monahal.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei locale a GES Trade, potrivit unui anunț al fimei....
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...