Cât va costa mâncarea anul acesta. Primele semnale de la începutul lui 2018

Alimentele de bază au început anul cu preţuri în uşoară scădere faţă de finele anului, dar unele dintre ele sunt mult mai scumpe decât în perioada similară a anului trecut. Excepţie face carnea de porc care este mai ieftină faţă de ianuarie 2017.
Economica.net - Dum, 14 ian. 2018, 21:48
Cât va costa mâncarea anul acesta. Primele semnale de la începutul lui 2018

Direcţia pentru Agricultură a UE (DG AGRI) a făcut publice primele rapoarte ale anului referitoare la preţurile medii ale produselor alimentare de bază. Sunt preţuri care influenţează inclusiv piaţa din România şi trenduri care se pot observa imediat sau cu o oarecare întârziere pe rafturile magazinelor româneşti. 

Carnea de porc s-a ieftinit faţă de anul trecut

Pentru consumatorii de carne de porc anul a început bine, cu preţuri medii cu 3,6% mai mici faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 8,3% sub luna decembrie, indică ultimele date ale DG Agri. Preţurile nu au coborât însă la nivelul lui 2016 când, la început de an, kilogramul se vindea cu mai puţin de 1,3 euro.
În termeni nominali, carcasa a ajuns să coste 1,38 euro pe kilogram în medie şi maximum 1,39 euro pe kilogram dacă vorbim despre carnea din clasa E.

La nivel european, cel mai mare producător de carne de porc este Germania, care acoperă 24% din producţia totală a UE, urmată de Spania cu 17% şi Franţa cu 9%.

Din datele Eurostat, România ocupă locul 13 în topul celor mai mari producători de carne de porc din UE, cu peste patru milioane de capete de porcine sacrificate în 2016. Statistica nu ia însă în calcul şi cele două milioane de porci sacrificaţi în gospodăriile populaţiei, după cum estimează Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România. Ţara noastră este astfel importator net de carne de porc, cu aproximativ 50% din necesar adus de peste graniţe.

Ouă – scumpe faţă de anul trecut, mai ieftine decât în decembrie

Ouăle, care au ajuns anul trecut la preţuri record în UE, dar şi în România, continuă să fie scumpe în raport cu perioada similară a anului trecut, când kilogramul era cu 42,7% mai ieftin decât acum. Comparativ cu luna trecută, preţurile medii din Europa au scăzut însă cu 4,7%, iar faţă de săptămâna trecută (raportul a fost publicat în data de 10 ianuarie), preţurile medii au scăzut cu 1,8%. Astfel, un kilogram de ouă a ajuns să coste, în medie, 1,8 euro.

Potrivit datelor Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), începând din toamna anului trecut, preţul ouălor la raft a crescut de aproape trei ori, deşi la poarta fermei producătorii au anunţat o majorare cu numai 24%, situaţia fiind determinată de „criza fipronilului” (ouă contaminate cu insecticid descoperite în mai multe state UE) din luna august, care a distorsionat piaţa în unele state membre ale Uniunii Europene.

Pui – preţurile sunt în creştere

În ceea ce priveşte carnea de pui, preţurile medii din data de 10 ianuarie 2018 indică o dinamică pozitivă a preţurilor, cu un plus de 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut, dar cu minus 0,1% faţă dedecembrie 2017. Kilogramul de pui broiler a ajuns, din datele DG Agri, la 1,83 de euro, în condiţiile în care în perioada 2013 – 2017 startul a fost de la peste 1,85 de euro kilogramul. În ceea ce priveşte producţia UE, aceasta a ajuns încă de anul trecut mai mare decât necesarul, cu Polonia, Marea Britanie şi Franţa ca principali producători.

Referitor la produsele lactate, preţul acestora a fost mai mic raportat la media ultimelor patru săptămâni cu minus 8,2% la unt, minus 1,9 la lapte praf şi minus 1,1% la brânza cheddar.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...