Vânzările Dacia au crescut cu 12%, la 655.000 de unităţi, în 2017

Constructorul auto Dacia a vândut, în 2017, peste 655.000 de vehicule, cu 12,2% mai multe decât în anul anterior, cea mai importantă piaţă fiind Franţa, unde au fost comercializate circa 120.000 de unităţi, se arată într-un comunicat al companiei.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 08:47
Vânzările Dacia au crescut cu 12%, la 655.000 de unităţi, în 2017

Pe de altă parte, în România constructorul auto a continuat să fie lider de piaţă, cu o cotă de aproape 29% şi cu 43.262 de vehicule vândute anul trecut, în creştere cu 11,3% faţă de 2016.

Potrivit sursei citate, pe plan local, din vânzările înregistrate, 47% au fost livrate în cadrul programului ‘Rabla’. Per total, cu peste 16.200 de unităţi comercializate (40% din vânzările totale ale mărcii), Logan berlină a rămas cel mai popular model Dacia în România.

De asemenea, Logan MCV a continuat să fie cel mai vândut model break din România (3.200 unităţi), iar Sandero domină detaşat segmentul B-hatch, cu peste 8.400 de unităţi livrate, şi se plasează pe locul al doilea în clasamentul pe modele.

Prima generaţie a modelului Duster s-a vândut, în 2017, în circa 8.300 de exemplare, iar cu peste 950 de unităţi livrate, din care 40% în versiune Stepway, Lodgy şi-a consolidat poziţia de lider în segmentul mono-volumelor.

Nu în ultimul rând, modelele Dokker şi Dokker VAN au înregistrat vânzări bune, acesta din urmă reuşind să atingă, cu 3.371 de unităţi, cea mai bună performanţă de la lansarea sa, în 2012.

Pe pieţele externe, Dacia a comercializat, anul trecut, 611.973 vehicule, cu 12% mai multe faţă de anul 2016. În acest context, Europa domină în clasamentul pe regiuni, cu peste 460.000 de vehicule vândute de Dacia în 2017.

Cu aproape 120.000 de unităţi, Franţa este prima destinaţie de export, iar în clasamentul general al celor mai vândute mărci în Hexagon, Dacia ocupă locul 5, după Volkswagen.

Germania este a doua ţară în care constructorul auto a vândut cel mai bine, respectiv 65.000 de unităţi, în timp ce Italia se situează pe poziţia a treia, cu peste 63.000 de unităţi, urmată de Spania, unde au fost vândute, anul trecut, mai mult de 56.000 de vehicule marca Dacia.

Totodată, în Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut 25.211 unităţi, ceea ce situează Regatul Unit pe locul opt în clasamentul pieţelor externe ale mărcii.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai redus număr de şomeri în Spania, începând din 2007
Cel mai redus număr de şomeri în Spania, începând din 2007
Spania a încheiat anul 2024 cu 2,56 milioane de şomeri, cei mai puţini înregistraţi în luna decembrie, începând din 2007, a anunţat vineri Ministerul Muncii, transmite Reuters....
Prima măsură majoră a noului Guvern. Crește cu 15 miliarde de euro nivelul maxim de împrumuturi
Prima măsură majoră a noului Guvern. Crește cu 15 miliarde de euro nivelul maxim de împrumuturi
Proiectul de act normativ are în vedere modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1264/2010 pentru aprobarea programului-cadru ...
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ ...
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă ...