UPDATE Prim-ministrul Mihai Tudose şi-a anunţat demisia. Dragnea despre viitorul premier: Nu voi face nicio propunere; se pare că am mână proastă

Conducerea PSD a votat pentru retragerea sprijinului lui Tudose. Prim-ministrul a anunţat că demisionează şi că nu va asigura interimatul.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 19:04
UPDATE Prim-ministrul Mihai Tudose şi-a anunţat demisia. Dragnea despre viitorul premier: Nu voi face nicio propunere; se pare că am mână proastă

UPDATE 22:50 Dragnea despre viitorul premier: Nu voi face nicio propunere; se pare că am mână proastă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că el nu va mai face propunerea pentru premier în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD care va avea loc marţi, nominalizarea urmând să rezulte din dezbateri.

‘Se pare că am mână proastă. (…) Nu voi face nicio propunere. Prima dată, la Sorin Grindeanu, am făcut eu propunerea, colegii au votat-o. Au ştiut-o, că au votat-o. A doua oară, la Mihai Tudose, am avut discuţie cu fiecare membru din CExN în parte – pe cine ar vedea, care ar fi variantele, şi după această discuţie s-a conturat această propunere pe care am făcut-o eu. Mâine va fi exact cum v-am spus – eu nu voi face nicio propunere, eu voi vota propunerea care iese din dezbatere, dar şi eu îmi voi asuma acest lucru, pentru că au fost câţiva colegi care au votat împotriva lui Mihai Tudose în vară, şi care acum susţineau asta, şi care reproşau că au votat în necunoştinţă de cauză. Eu nu am propus un om necunoscut în partid, dar eu îmi voi asuma votul pe care îl vor da mâine, după ce vom discuta mai multe propuneri. Mâine le-am spus că stăm aici, la CExN, până iese fumul alb’, a declarat Dragnea luni seara, într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

Potrivit acestuia, vor fi mai multe variante în discuţie, mai ales dacă viitorul candidat ‘poate rezista la manipulări, la minciunile de care a fost înconjurat Mihai Tudose şi probabil şi Sorin Grindeanu’. ‘Poate eu cunosc un om parţial, poate altcineva îl cunoaşte mai bine. Şi mâine va fi o discuţie foarte serioasă’, a arătat Liviu Dragnea.

El a anunţat totodată că le-a reproşat mai multor miniştri ‘că au plimbat minciuna în ultimele luni dintr-o parte în cealaltă’. ‘Şi i-am avertizat pe toţi că aceasta nu va mai putea continua. De asemenea, i-am rugat pe colegii mei să facă un efort să înţeleagă că a fost suficientă această perioadă de declaraţii publice şi păreri pro şi contra, scrisori, propuneri înainte să se discute în forurile statutare ale partidului. Şi sper să ţină cont de asta, pentru că nu vor mai fi acceptate’, a mai afirmat liderul PSD.


UPDATE 22:35 Biroul Politic al PSD se va reuni marți, la ora 11.00, pentru decide cine va fi noul premier.

Propunerea pentru funcţia de premier va fi discutată marţi într-un alt CExN al PSD, după cum a decis luni forul de conducere al partidului, a anunţat luni seara preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea. 

‘Am decis ca mâine, de la ora 11,00, colegii să revină în CExN, pentru a avea loc o discuţie deschisă, transparentă, şi lungă – dacă e nevoie, pentru a se discuta propuneri pentru funcţia de prim-ministru, în aşa fel încât după această discuţie să avem cât mai puţine motive să ne temem că vom mai ajunge a treia oară în situaţia în care am ajuns astăzi’, a declarat Dragnea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

El a arătat că discuţia de luni a fost una ‘lungă, serioasă, cu foarte multe lucruri spuse, profundă chiar, în care s-a discutat foarte deschis, nu contondent, dar foarte deschis’, iar în final s-a supus la vot propunerea ca primul ministru să demisioneze.

‘O hotărâre adoptată cu 60 de voturi pentru, 4 abţineri, 4 voturi împotrivă şi Mihai Tudose care nu a votat. La începutul şedinţei Mihai Tudose a spus că, dacă CExN îi va cere sa demisioneze, o va face, aşa cum a spus atunci când a fost învestit’, a precizat liderul PSD.


UPDATE 22:25 Carmen Dan, întrebată dacă se simte responsabilă de plecarea guvernului: Eu am făcut ce trebuia să fac

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, luni seară, că a făcut ce trebuia să facă, întrebată de presă la finalul CExN al PSD dacă se simte responsabilă pentru ‘această plecare a guvernului’.

‘Eu am făcut ce trebuia să fac’, a declarat Carmen Dan, întrebată de presă la finalul CExN al PSD dacă se simte responsabilă pentru ‘această plecare a guvernului’.

Fiind întrebată dacă în perioada interimatului la MAI va continua destituirile de la conducerea Poliţiei, ministrul a spus: ‘Voi merge mai departe cu măsurile legale’.


UPDATE 21:42 Tudose: Plec cu fruntea sus

La ieșirea din sediul PSD, Mihai Tudose a declarat: „Aşa a hotărât partidul, CEx-ul m-a numit, ei mi-au retras sprijinul. Plec cu fruntea sus. Merg la Palatul Victoria să-mi iau lucrurile”. 

Premierul a precizat că programul de marţi al prim-ministrului de la Palatul Victoria va fi preluat de vicepremierul Paul Stănescu.

Întrebat cum a pierdut aşa repede susţinerea partidului, el a spus: ‘Partidul a hotărât că e nevoie de un alt Guvern, cu alt tip de abordare (…) Tot timpul este loc de mai bine. Eu nu am dorit să rup partidul să-l împărţim’, a afirmat Tudose, citat de Agerpres.

Premierul demisionar a recunoscut că poate are şi el o parte de vină. ‘Poate am şi eu vina mea. Aşa a hotărât partidul. Aşa cum am spus la început, îmi asum, CEx-ul m-a numit, CEx-ul a spus că e loc de mai bine’, a afirmat Tudose.

Întrebat ce-şi reproşează, premierul a spus că din partea colegilor de partid a fost apreciată activitate guvernamentală. ‘Eu îmi reproşez că nu am făcut mai mulţi kilometri de autostradă, nu am pus mai multe spitale, dar, vedeţi, astăzi am avut un eveniment fericit, o investiţie de 500 de milioane aproape (…) aşa cum am promis. Plec cu fruntea sus, nu am închis anul prost, colegii au apreciat activitatea guvernamentală’, a spus Tudose.

El a adăugat că acum relaţia sa cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea este una bună.

‘Acum e bună’, a spus el, adăugând că până la momentul deciziei din CExN relaţia cu şeful social-democraţilor a fost una ‘tensionată’.

Pentru retragerea sprijinului politic au fost numărate 59 de voturi, împotrivă au fost 4 voturi și au mai existat 4 abțineri. În urma acestei situaţii, Tudose a anunţat că demisionează din funcţia de prim-ministru.

CEx PSD îl propune ca premier interimar pe vicepremeierul Paul Stănescu.

Conflictul a izbucnit la vârful partidului, după ce premierul Mihai Tudose a acuzat-o pe ministrul Carmen Dan că l-a minţit şi a spus că, „dacă va fi lăsată” să îşi dea demisia, el o va accepta. Şedinţa CExN era programată pentru finalul lunii, dar tot mai multe voci din PSD au cerut convocarea de urgenţă a acesteia, spunând că situaţia nu mai poate aştepta şi că orice soluţie ar fi „categoric mai bună decât actuala instabilitate”, potrivit News.ro.

Premierul a cerut demisia ministrului de Interne, în urma scandalului provocat de poliţistul acuzat de pedofilie, şi reducerea numărului de portofolii din cabinet. 

Știrea continuă.

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...