Tutunul, cultura vedetă a anului. Fermierii primesc peste 2.000 de euro pe hectar

Cultura tutunului va aduce anul acesta, ca şi în anul trecut, cele mai mari subvenţii la hectar. Pentru că se cultivă doar aproximativ 800 de hectare, iar Guvernul a alocat 1,6 milioane de euro pentru această cultură, valoarea ajutorului naţional tranzitoriu va ajunge la peste 2.000 de euro pe hectar. Sprijinul este însă mai mic decât în campania agricolă anterioară. De altfel, ajutoarele au scăzut la toate tipurile de culturi.
Economica.net - mar, 16 ian. 2018, 15:05
Tutunul, cultura vedetă a anului. Fermierii primesc peste 2.000 de euro pe hectar

Cultivatorii de tutun vor încasa în contul ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT), anul de cerere 2017, o subvenţie complementară banilor veniţi de la UE care se acordă de la bugetul de stat, 2.078,72 de euro pentru fiecare hectar cultivat, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Suma reiese prin împărţirea celor peste 165 de milioane de euro, cât a alocat Guvernul pentru această cultură, la cele aproximativ 796 de hectare determinate ca fiind eligibile pentru plată. Cu un an în urmă, ANT pentru tutun a fost de 2.011 de euro/hectar, urmare a suprafeţeu eligibile mai mici.

Potrivit datelor MADR, în 2016 s-au cultivat aproximativ 1.000 de hectare cu tutun, iar producţia a fost de 1,75 mii de tone, dinamica fiind pozitivă în ultimii patru ani.

Totodată, potrivit APIA, cel mai bine subvenţionată a doua cultură, dacă luăm în calcul exclusiv ajutoarele naţionale tranzitorii, va fi cea a hameiului. Mai exact, fermierii vor încasa 423,11 euro pe hectar, având în vedere  alocarea bugetară de 109.200 euro şi o suprafaţă determinată de 258 de hectare. Pentru campania 2016, ajutorul a fost de 509,09 euro/ha.

Cultivatorii de sfeclă de zahăr vor încasa şi ei, pentru campania agricolă de anul trecut, 72,69 de euro pe hectar având în vedere că Guvernul a alocat pentru această cultură 1,97 milioane de euro şi sunt 27.103 de hectare. În contul anului de cerere 2016, fermierii vor încasat pentru această cultură 90,5 euro pe hectar. 

De asemenea, pentru culturile amplasate pe teren arabil, se vor acorda 16 euro pe hectar, mai puţin decât pentru campania 2016 când s-au alocat 17,72 de euro pe hectar. Sunt eligibile peste 6,9 milioane de hectare, iar alocarea bugetară pentru acest tip de ajutor s-a stabilit la peste 110,8 milioane de euro.

Nu în ultimul rând, pentru in şi cânepă (pentru fibre), fermierii vor încasa de la bugetul statului 6,66 de euro pe hectar, APIA determinând o suprafaţă de 1.072,9 hectare. Pentru in şi cânepă guvernul a alocat în total 7.150 euro. Pentru anul agricol anterior, un hectar de in sau cânepă era subvenţionat cu 28,89 de euro.

Cursul de schimb la care se efectuează plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii este de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă de peste 3,4 milioane metri pătraţi în vederea reînceperii......
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...